Un clujean are o consolă unică în România, precum cele cu care s-au înregistrat albume Pink Floyd, Nirvana sau Deep Purple

Un clujean are o consolă unică în România, precum cele cu care s-au înregistrat albume Pink Floyd, Nirvana sau Deep Purple
Un clujean şi-a dotat studioul de înregistrări cu o consolă unică în România asemeni celor cu care s-au înregistrat albume marca Pink Floyd, Nirvana, Red Hot Chili Peppers, Led Zeppelin, Iggy Pop sau Deep Purple.
Consola Neve 5305 a fost fabricată în anul 1977. A fost folosită până anul trecut de către BBC Londra, iar clujeanul Mihai Pop, proprietarul studioului Sysound din Cluj-Napoca l-a achiziţionat în primăvara lui 2010, cu sprijinul unui prieten englez specialist în restaurări. Tot cu acest tip de aparate a fost lucrat sunetul pentru filme ca “Războiul Stelelor - Ameninţarea fantomei”, “Matrix” şi chiar faimosul “Titanic”.

“Ştia că înregistrez muzică clasică şi sunt pasionat de consolele Neve. Am lucrat în studio la restaurarea sa până în toamnă. Acum valorează 35.000 de lire sterline”, precizează Mihai Pop. “Cu acest model a fost înregistrat albumul Dark Side of The Moon al trupei Pink Floyd. E făcut ca un Ferrari, manual în totalitate, conexiunile dintre piese sunt făcute cu argint. Din câte ştiu, există doar cinci aparate de acest fel în toată Europa”, susţine producătorul.

Acţiunea de recondiţionare a fost una lungă şi migăloasă. Clujeanul a lăsat intacte toate zgârieturile obiectului pentru păstrarea aspectului original. Câte o mufă costa 150 de euro şi fiecare piesă ce trebuia înlocuită a fost căutată pe E-bay sau în rândul comunităţii de pasionaţi ai acestui gen de aparate. Consola are 20 de canale şi în principal are rolul “să preia undele sonore transformate în curent electric de un microfon, după care se amplifică la un nivel la care se poate lucra la el”, potrivit specialistului. “Toţi cei care trag muzică în România au un computer şi două boxe, dar când ajung în calculator totul devine comun. Important este cum a fost prelucrat sunetul înainte să ajungă în calculator. Pe consumatorul de muzică nu îl interesează dacă artistul a avut sau nu buget, vrea doar să aibă o calitate impecabilă. E ca la fotbal, important e să dai goluri şi să câştigi”, este convins Mihai Pop.

Bluesmanul AG Weinberger, care şi-a înregistrat albume în SUA numai pe asemenea aparate, salută apariţia acestora în România. Doar la Sala Radio din Bucureşti mai este unul, al firmei concurente, SSL. “Cunosc catifelarea şi randamentul Neve. Asemenea aparatură este legendară, e o raritate pe mapamond, o icoană în industria muzicală. Masa de mixaj de la Cluj este o bucată de muzeu, mai ales în zilele noastre, când totul e atât de grăbit şi percepţia publicului, atât de superficială”, declară artistul. “Din păcate sau din fericire, tehnica avansează în fiecare săptămână. Gustul artistic al înregistrărilor îl găseşti doar în rarele studiouri clasice, au un romantism, ceva esoteric. Studiourile improvizate acasă, cu software-uri performante sunt doar eficiente”, apreciază Weinberger.

“Vedete” rock şi de cinema

Primele aparate Neve au fost fabricate în 1961. În deceniile care au urmat au fost folosite de Paul McCartney, care a înregistrat astfel albumul “London Town”. În 1976 David Bowie înregistrează albumul “Heroes” folosind un asemenea aparat, după care consolele Neve au făcut parte din studiouri în care şi-au imprimat albume “grei” ai muzicii mondiale, cum ar fi Led Zeppelin, Iggy Pop and Deep Purple. În 1981 Phil Collins înregistrează astfel piesa “In the Air Tonight”, iar Dire Straits imprimă albumul “Brothers in Arms”.

Tot o consolă Neve este folosită şi de Nirvana pentru albumul “Nevermind”, în 1990. În 1997, la această tehnologie au făcut apel mai multe companii de televiziune pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Peste un an, coloana sonoră a celui mai de succes film din lume, Titanic, a fost mixată cu acest gen de aparate. Tot în 1998 Red Hot Chili Peppers înregistrează celebrul album “Californication” pe o consolă Neve. Aparatura este folosită în 1999 pentru mixarea sunetului din “Matrix” şi “Războiul Stelelor. Ameninţarea fantomei” şi “aproape 80% din marile filme din 2003 au fost mixate pe AMS Neve DFC”, potrivit site-ului oficial al companiei AMS Neve.

Comenteaza