Un fost fotbalist de la Universitatea Cluj îi gătește de 19 ani lui Donald Trump

Un fost fotbalist de la Universitatea Cluj îi gătește de 19 ani lui Donald Trump

Un român din Cluj, Bogdan Boerean, este bucătarul-șef de la Mar-a-Lago. Acesta lucrează de 19 ani pentru familia noului președinte al Americii, Donald Trump. Înainte de a-și începe cariera de bucătar, Boerean a jucat pentru Universitatea Cluj timp de 3 sezoane.

,,Bogdan este bucătarul-șef de aici, de la Mar-a-Lago. Lucrează de 19 ani cu familia Trump. Practic, a fost primul lui job de aici, din Statele Unite ale Americii. El a venit direct în Florida, din Cluj.

Bogdan, în acest moment, organizează seară de seară acele mese fastuoase pe care le vedem pentru familia Trump, pentru apropiați. El are în subordinea lui o echipă de 70 de oameni, pentru că vorbim de trei bucătării. Mar-a-Lago este un domeniu imens, cu aproape 130 de camere. Are 6.000m², este o imensitate.

Am stat de vorbă puțin despre ce a însemnat pentru el seara alegerilor, cum a fost trăită de angajații de la Mar-a-Lago această seară. A fost una cu bucurie, desigur, mare bucurie, pentru că, din ce ne spune Bogdan, angajații familiei Trump, sunt extrem de apropiați de cei din familia Trump”, a transmis Sabrina Preda, realizator News Hour with CNN.

Înainte de a-și începe cariera de bucătar, Boerean a jucat pentru Universitatea Cluj timp de 3 sezoane. Fundașul central a debutat pentru “U” pe 20.08.2000 și a strâns în total 34 de meciuri. După experiențăa de pe tereul de fotbal, în urmă cu 19 ani, Bogdan a plecat din Cluj și s-a stabilit în Florida, primul lui job fiind chiar la Mar-a-Lago. Acum are 70 de angajați în subordine, în 3 bucătării. 

Comenteaza