Un nou caz "Metoda Accidentul" la Cluj. Femeie înșelată cu 7.600 euro de un tânăr care pretindea că e doctor

Un nou caz "Metoda Accidentul" la Cluj. Femeie înșelată cu 7.600 euro de un tânăr care pretindea că e doctor
| Foto: nitimongkolchai - depositphotos.com / Fotografie ilustrativă

Polițiștii din Gherla, au reușit să prindă și să rețină un tânăr de 20 de ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța, implicat într-un caz de înșelăciune.

Incidentul a avut loc pe 9 august 2024, când suspectul, care s-a prezentat drept medic, a contactat telefonic victima din Gherla, pretinzând că fiica acesteia a fost implicată într-un accident rutier grav.

Prin inducerea în eroare, tânărul a solicitat suma de 1.750 euro și 29.400 lei pentru a asigura transportul urgent al victimei cu elicopterul de la Cluj la un spital din București, conform IPJ Cluj.

Victima, speriată și credulă, a predat banii unui individ necunoscut care s-a prezentat la domiciliul ei.

În urma unei investigații complexe, polițiștii au reușit să identifice autorul faptei și să-l localizeze în Timișoara. Pe 2 septembrie 2024, au emis un mandat de aducere și, după arestarea acestuia, au găsit asupra lui două telefoane mobile și suma de 6.000 de euro într-un apartament închiriat.

În baza probelor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile și a dispus sechestrul asigurator pentru banii găsiți, cele două telefoane mobile și un smartwatch.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 4 și inspectoratelor de poliție județene Timiș și Constanța.

Un caz asemănător a avut loc în anul 2022, atunci când un bărbat din Ialomița a fost reținut de polițiști după ce, sub falsa calitate de medic, ar fi indus în eroare o clujeancă de 78 de ani, convingând-o să-i dea zeci de mii de lei.

Comenteaza