Un programator român a creat o schemă de fraudare prin care a obţinut 722 milioane de dolari din investiţii în bitcoin
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Iul 2020, 21:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un programator român arestat în Germania a recunoscut în fața justiției americane că a participat la crearea unei scheme de fraudare prin care s-au obținut 722 de milioane de dolari.
Silviu Cătălin Balaci a pledat vinovat în dosarul „Bitclub Network”, care vizează una dintre cele mai mari scheme de tip Ponzi în care investitori din întreaga lume erau atraşi să investească în bitcoin. Balaci a fost arestat la finele lui 2019 în Germania, unde era stabilit, iar procesul din SUA s-a desfășurat în regim de videoconferință, a anunţat Departamentul de Justiție din SUA.
Românul a recunoscut, săptămâna trecută, că prin schema creată a reuşit să atragă 722 de milioane de dolari în bitcoin de la investitori din întreaga lume. El a pledat vinovat pentru fraudă şi oferirea şi vânzarea de valori mobiliare neînregistrate în legătură cu reţeaua BitClub.
În cadrul schemei, banii erau colectaţi de la investitori cu promisiunea de a-i investi în criptomonede. De asemenea, investitorii erau răsplătiţi pentru recrutarea altor clienţi în schema Ponzi.
Alături de Balaci, în dosar au fost acuzaţi trei americani: Matthew Brent Goettsche, Jobadiah Sinclair Weeks şi Joseph Frank Abel. Balaci şi Goettsche au vizat investitori creduli, conform dovezilor obţinute de Departamentul de Justiţiei.
„Ca parte a schemei, Balaci şi Goettsche au discutat că publicul ţintă pentru reţeaua BitClub vor fi investitori <proşti>, pe care i-au numit <oi> şi au plănuit că vor <construi această afacere pe spatele unor idioţi>”, se arată în comunicatul Departamentului de Justiţie al SUA.
Balaci susţine că ar fi acţionat la instrucţiunile lui Gottsche. Riscă o pedeapsă maximă de cinci ani, plus o amendă de 250.000 dolari. Cătălin Balaci deţine în Reşiţa o firmă de IT care a avut în 2018 o cifră de afaceri de aproape 66 milioane de lei, scrie Digi24.