Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii?

Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii?
| Foto: Facebook / Consiliul Judetean Cluj

În ultimele zile, clujenii au fost obligați să suporte un miros grețos, care și-a făcut de cap în oraș până când ploile și vântul l-au alungat. Autoritățile nu sunt în stare să afle care a fost sursa mirosului. Am intrat în posesia studiilor de miros efectuate și le spunem noi: NU E DE LA CMID!

ZIUA de CLUJ v-a informat în premieră că, potrivit unor surse avizate, mirosul nu ar veni de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor și v-a anunțat în exclusivitate că este în curs un studiu de miros care va lămuri acest aspect. 

Tot ZIUA de CLUJ vă spune și că studiul de miros a fost finalizat și confirmă cu mirosul nu a provenit de la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID), operat de compania SUPERCOM SA. 

Graba strică treaba

Pentru că nu au fost în stare să descopere sursa mirosului pestilențial, autoritățile locale au luat-o pe calea cea mai la îndemănă și au acuzat, fără probe, SUPERCOM pentru putoarea din oraș.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a afirmat că o parte din comisia alcătuită din inspectorii Gărzii de Mediu, DSP Cluj și ADI Eco Metropolitan susține că „duhoarea” vine de la fermele de pui de la Aiton care au aruncat tone de găinaț pe câmp, unde să fie folosit ca și îngrășământ.

Deși recunoaște că mirosul ar putea proveni de la fermele de pui din Aiton, liderul CJ Cluj susține că a trimis un ultim avertisment către SUPERCOM "legat de încadrarea în contract. Aici nu am în vedere că depozitul miroase, pentru că acolo va mirosi tot timpul atât timp cât ei nu procesează la timp și cantitatea de gunoi nepreselectată va fi mai mare decât am cerut noi în acel centru. Eu doar le-am cerut să se încadreze în contractul pe care îl avem. Le-am stabilit foarte clar niște termene de intrare în normal. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, mă gândesc la o reziliere de contract", a spus Alin Tișe în ședința de joi a Consiliului Județean. 

Dar tot Alin Tișe spune că „subiectul a tot fost dezbătut și transformat deja într-o chestiune politică. Este ceva ce nu poate fi neglijat și nu am făcut asta. Chiar ne-a creat neplăceri. În cursul zilei de marți și miercuri am primit sesizări din partea cetățenilor că miroase în zona Aiton. S-au aruncat peste 200 de tone de gunoi, găinaț, provenit de la fermele de pui. Primarul din Aiton ne-a spus că, încă din 24 august, au fost notificați din partea societății care are halele acolo că urmează să se arunce pe teren acele cantități uriașe de găinaț. S-a constatat că în zona Aiton încă miroase, ceea ce în Cluj-Napoca nu se mai întâmplă. O parte din comisie a stabilit că mirosul provine din Aiton, iar alții că de la CMID. Eu mai multe nu am ce comenta, doar am prezentat o succesiune de fapte. Probabil se va sfârși cu procese”.

Și Emil Boc s-a simțit dator să intervină:

"Am luat capace, săptămâna asta, fără să am nicio vină, pentru mirosul produs de la CMID. După părerea mea, de acolo este, chiar dacă firma spune că e din altă parte. Părerea mea rămâne că e de acolo. O firma care e privată trebuie să își facă datoria că la carte, nu noi ce care administrăm orașul luăm mustrările oamenilor fără să avem nicio vină. Primăria nu are nicio treaba cu CMID. Consiliul Județean a lansat o licitație și acum e o firma care se ocupă. Acum, avem un operator privat care trebuie să înțelegea că la Cluj nu e tocmeală, nu merge și așa și așa. Firma a spus că vine de la găinațul de la Aiton. Îmi e foarte greu să cred că de la 20 km de Cluj mirosul a ajuns la Cluj și se manifestă. Aurotitatile statului vor stabili. Cu noi nu se glumește", a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local.

SUPERCOM: "Rezultatele confirmă cele susținute de noi, toate măsuratorile fiind sub limitele normale de emisii"

În urma acestor declarații, ZIUA de CLUJ a solicitat din nou operatorului de salubritate să lămurească situația.

"Pentru a preîntâmpina această opinie generală, nefundamentată, a fost comandată testarea de mirosuri în amplasament, de către SC SUPERCOM SA, prin laboratorul autorizat Wessling România, cu 2 puncte de măsurare: un punct pe celulă si un punct pe platforma TMB. Rezultatele confirmă cele susținute de noi, toate măsuratorile fiind sub limitele normale de emisii.

Menţionăm că prelevările au fost efectuate cu toate autorităţile prezente în amplasament", au transmis reprezentanții SUPERCOM la solicitarea ZIUA de CLUJ.

Nu trebuie să îi credeți pe cuvânt pe cei de la SUPERCOM, puteți citi "Raportul de interpretare rezultate probe imisii", realizat de compania WESSLING:

Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii? 

Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii?

Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii?

De asemenea, operatorul de salubritate a ținut să mai clarifice câteva aspecte legate de activitatea companiei la Cluj:

"Celula 1 depozitare, componentă a CMID CLUJ, este operată în conformitate cu „Manualul de operare” şi în conformitate cu legislația în vigoare (Normativul 757), fiind acoperită zilnic cu material de acoperire, în vederea eliminării riscului apariției mirosurilor.

În această perioadă cu temperaturi ridicate, emisiile celulei sunt reduse la minimum datorită faptului că nu există umiditate care să măreasca riscul apariţiei mirosurilor, fiind necesară chiar umectarea celulei pentru reducerea riscului de incendiu.

În această perioadă nu au fost realizate sistematizări, nivelări, taluzări. Au fost realizate doar acţiuni care țin de activitatea curentă — descărcări, împingeri și nivelări în subcelule de depozitare, pe suprafețe sub 100 mp. — cu impact foarte mic în apariţia de mirosuri sau praf.

Staţia de levigat, aferentă CMID CLUJ, funcţionează în flux continuu și în parametri, așadar nu se poate pune problema apariției mirosurilor din cauza prezenţei levigatului", au transmis reprezentanții SUPERCOM în legătură cu modul în care este operat CMID.

SUPERCOM mai spune că "activităţile de tratare în incinta TMB și a Staţiei de Sortare se realizează în conformitate cu procedurile de lucru avizate de autoritatea contractantă şi sunt în concordanță cu Normativul 757, care reglementează operarea acestor facilități. Suplimentar, începând cu luna iulie, a fost mărit numărul de
oameni care realizează curăţenia, datorită curenților de aer care împrăștiau deşeurile în amplasament".

În plus, reprezentanții companiei consideră că "nu a existat nici un incident în interiorul CMID CLUJ, sursa mirosurilor din orasul Cluj-Napoca neputand fi imputabilă SC SUPERCOM SA prin activitatea din CMID CLUJ, acest lucru fiind confirmat verbal de toate autorităţile prezente în amplasament, care nu au identificat decât un miros în canalizarea internă de ape pluviale și doar la nivelul solului".

loading...
Comenteaza