Universitatea Babeş-Bolyai-Oberth, instituţie în proiect

Universitatea Babeş-Bolyai-Oberth, instituţie în proiect
Oficialii Universităţii Babeş-Bolyai s-au declarat interesaţi de fuziunea cu alte universităţi, recomandată de Ministerul Educaţiei, şi au propus pentru noua instituţie denumirea de Universitatea Metropolitană Babeş-Bolyai-Oberth din Cluj-Napoca sau Universitatea Transilvaniei Babeş-Bolyai-Oberth din Cluj-Napoca.
Argumentele acestei decizii ţin de “utilitatea şi substanţialele avantaje pe care le-ar aduce integrarea universitară clujeană”, de şansa de a creşte veniturile angajaţilor şi a obţine credite pentru infrastructură şi modernizări, alinierea sistemului universitar românesc la standarde europene, condiţiile mai bune în care ar putea învăţa studenţii, precum şi faptul că “o integrare universitară pornită şi realizată din proprie iniţiativă este sprijinită mult mai substanţial decât una făcută sub presiune”, se arată într-un comunicat al UBB.

“Între timp s-a putut constata tot mai mult că efectivul de universităţi este prea mare în ţara noastră, în vreme ce efectivul de studenţi rămâne prea mic. Rectoratul, Consiliul de administraţie şi Senatul Universităţii Babeş-Bolyai au pledat continuu, din 2000 încoace, pentru concertare universitară în forme avansate şi au arătat că Legea consorţiilor universitare, adoptată în 2005, nu va avea şi nu a avut nici un efect, fiind caducă”, se mai arată în comunicatul UBB.

Consiliul de administraţie al instituţiei a decis, astfel, la reuniunea din 17 ianuarie 2011, că aceasta poate dezvolta propriile specializări ori poate fuziona cu alte universităţi. “UBB dispune de infrastructura, stafful didactic, stafful administrativ şi celelalte premise, încât să-şi întărească competitivitatea, fără a fi nevoie «să înghită» vreo altă unitate”, arată sursa citată. Între principiile de bază ale negocierilor în acest sens se numără faptul că nucleul noii structuri trebuie să fie “o universitate de cercetare avansată şi educaţie înaltă mai competitivă”.

Se mai doreşte utilizarea unităţii celei mai puternice într-un domeniu, indiferent în care instituţie existentă se află aceasta, şi reorganizarea forţelor din domeniu în jurul ei. UBB mai propune păstrarea nivelului de licenţă în funcţie de atractivitatea pentru candidaţi, în toate unităţile instituţiilor de învăţământ superior care fuzionează, constituirea Direcţiunii Generale a structurii noi, rezultată din fuzionarea pe trunchiul universităţii cu cele mai dezvoltate servicii şi preluarea structurii didactice existente, şi considerarea tuturor angajaţilor ca fiind ai universităţii rezultate din fuziune. Alte condiţii ale fuziunii UBB cu alte instituţii ar fi “ramificarea serviciilor pe unităţi componente atât cât este necesar din punct de vedere funcţional şi raţional, sub aspect financiar”, şi “formarea de servicii concertate (TV, radio, presă, imagine, calitate etc.)”. Comisia Consorţiilor şi Fuziunilor Universitare îl are ca responsabil pe prorectorul Nicolae Bocşan.

Comenteaza