Urmărire ca-n filme după ce un grup de tineri a furat acumulatori din Apahida; şoferul maşinii, fără permis

Urmărire ca-n filme după ce un grup de tineri a furat acumulatori din Apahida; şoferul maşinii, fără permis
Urmărire ca-n filme vineri, în Apahida, unde un grup de tineri a fost prins în flagrant după ce a furat mai mulţi acumulatori din incinta unei firme.

Tinerii, cu vârste între 13 şi 26 de ani, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Apahida după ce au pătruns în interiorul unei companii, de unde au sustras mai mulţi acumulatori. Aceştia au fost surprinşi de agentul de pază al societăţii, au abandonat acumulatorii şi au plecat de la faţa locului cu un autoturism care a fost urmărit de poliţişti şi oprit pe raza Secţiei 7 Poliţie din Cluj-Napoca. Poliţiştii care i-au prins pe tineri au constatat că şoferul maşinii nu poseda permis de conducere. Acum tinerii sunt acuzaţi de tentativă de furt calificat iar şoferul este urmărit penal şi pentru conducerea unei maşini, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

 

Comenteaza