Urmează concedieri la instituţiile de cultură

Urmează concedieri la instituţiile de cultură
Peste 40 de posturi vor fi reduse în instituţiile de cultură clujene, conform unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe pagina web a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).
Documentul se referă la instituţiile subordonate MCPN şi prevede suprimarea a 11 posturi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, 15 la Opera Română, 6 la Opera Maghiară şi 10 la Teatrul Naţional. Proiectul urmează să fie prezentat guvernului, iar aprobarea sa pare să fie o formalitate. “După decizia din vară a guvernului, privind reducerea cu 25% a posturilor din instituţiile publice, am avut negocieri cu directorii acestora şi am reuşit să ajungem la un număr de 638 de posturi la nivel naţional, ceea ce înseamnă doar 12% din personal”, a precizat Radu Enache, consilier personal al ministrului Culturii, pentru ZIUA de CLUJ.

Enache n-a putut preciza dacă reducerile se vor face din organigramele instituţiilor sau din posturile efectiv ocupate, dar apreciază că aprobarea proiectului de hotărâre este sigură.

Comenteaza