Urmează „valul 2” de refugiaţi ucraineni. Situația ar fi mai gravă ca la început

Urmează „valul 2” de refugiaţi ucraineni. Situația ar fi mai gravă ca la început

Ne aşteptăm la un nou val de refugiaţi, având în vedere ultimele evenimente din Ucraina, iar în ceea ce priveşte donaţiile situaţia nu este foarte roz, spune Diana Alexandroae, preşedinte ANAID, organizaţie care a organizat un centru de voluntari pentru primirea refugiaţilor la Autogara Filaret.

„Dacă acum câteva zile ne întâlneam pentru a discuta dacă mai ţinem deschis punctul de primire refugiaţi de la Filaret, după seara trecută ne-am schimbat cu totul părerea. Săptămâna trecută a fost una destul de liniştită. Veneau câte două-trei autocare pe seară, refugiaţii erau uşor triaţi şi duşi acolo unde aveau nevoie rapid. De luni seară, lucrurile au început să se schimbe. Luni au venit trei autocare, marţi patru, iar aseară numărul lor deja a crescut la opt!

Ne aşteptăm la un nou val de refugiaţi, având în vedere ultimele evenimente din Ucraina. Din păcate, situaţia este mult mai dificilă ca la început. Centrele de refugiaţi sunt aproape pline cu oameni cazaţi pe termen lung, iar locurile pentru cei care sunt doar în tranzit sunt din ce în ce mai puţine.

Aseară ne-am chinuit câteva ore bune să găsim un loc de cazare pentru două mămici ce veneau însoţite de un bebeluş de 5 luni şi un copil de 13 ani. Nu am găsit! În cele din urmă, ne-am mobilizat, iar un şofer inimos a plecat cu ele la 3 dimineaţa către Râmnicu Vâlcea, unde erau aşteptate de cineva. Acum sunt bine! Din păcate, astfel de cazuri vor fi din ce în ce mai dese”, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii ANAID afirmă că „nici în ceea ce priveşte donaţiile situaţia nu este foarte roz”.

„Avem nevoie de oameni pentru a ajuta oameni. Am auzit în ultima perioadă multe răutăţi adresate refugiaţilor ucrainieni cât şi românilor care vor să îi ajute. Nu am vrut să aplec urechea la astfel de lucruri şi am continuat să ajut, pentru că până la urmă suntem cu toţii oameni, iar ajutorul pe care îl acordăm este necondiţionat. Sunt mamă şi de multe ori mă pun în pielea mamelor care fug cu copiii în braţe din calea războiului. După perioadele în care interacţionez cu mamele şi copiii care ajung în autogara Filaret, tot ceea ce îmi doresc este să ajung acasă şi să îmi strâng copilul în braţe şi să mulţumesc Universului că noi suntem bine”, afirmă preşedintele ANAID, Diana Alexandroae.

ANAID a organizat un centru de voluntari la Autogara Filaret.

Comenteaza