URSUL care a ucis turista de 19 ani i-a atacat de mai multe ori inclusiv pe salvatori / Animalul a fost împuşcat

URSUL care a ucis turista de 19 ani i-a atacat de mai multe ori inclusiv pe salvatori / Animalul a fost împuşcat

Salvamontiștii au intervenit pe traseul Jepii Mici din Bucegi marţi după apelul la 112, care anunţa că o tânără de 19 ani a fost atacată de un urs. Fata fusese atacată pe o potecă şi trasă iniţial de animal în vegetaţia de lângă potecă. 

În urma a două apeluri 112, prin care se semnala faptul că o persoana de sex femeiesc este atacată de urs pe traseul Jepii Mici, o patrulă de jandarmi montani s-a deplasat în zona indicată. În urma evenimentului s-a constituit echipa de intervenţie, iar animalul, care era extrem de agresiv, a fost împuşcat.

Decizia a fost luată în condiţiile în care animalul i-a atacat de mai multe ori pe salvatorii care incercau recuperarea cadavrului tinerei de 19 ani, au declarat pentru News.ro oficiali ai Inspectoratului de Jandarmi Prahova.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că fata ucisă de urs avea 19 ani şi era din Iaşi, însă avea viză de flotant pentru municipiul Bucureşti. Trupul tinerei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ursul ar fi atacat-o pe tânără pe potecă, a tras-o în vegetația de lângă potecă și undeva în această vegetație a scăpat-o într-o prăpastie și a căzut acolo. Ursul a coborât după ea, iar persoana care a rămas în potecă și a văzut tot ce s-a întâmplat a sunat la 112 și de aici s-a declanșat acțiunea de recuperare sau de salvare, au transmis reprezentanţii Salvamont citaţi de BZI.ro.  

CITEŞTE ŞI: Tragedie pe munte: Tânără de 19 ani, ucisă de un URS / Trupul victimei a fost recuperat cu dificultate

Comenteaza