Foto Uşeriu, aşteptat de Cioloş pe Aeroportul din Cluj
Câştigătorul maratonului Arctic Ultra 6633, Tiberiu Uşeriu, a sosit în noaptea de miercuri spre joi pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj, unde a fost întâmpinat de peste 100 de persoane, el declarând că ar putea face o pauză în această competiţie
Tiberiu Uşeriu a declarat la revenirea în ţară că a fost surprins de vremea caldă de la Polul Nord, cu temperaturi de minus 15 grade faţă de minus 32 cât s-a înregistrat anul trecut.
"Eu fac ceea ce îmi place, ceea ce ştiu cel mai bine. A fost cea mai grea tură pentru mine pentru că eram sigur că le ştiu pe toate, dar am avut multe surprize. A fost un traseu pe jumătate reînnoit, au fost 280 de kilometri de drum pe gheaţă, ceea ce a făcut competiţia destul de grea. Am întâmpinat două furtuni destul de agresive şi una pe final. Ceea ce a fost surprinzător a fost vremea, a fost destul de cald faţă de anul trecut, minus 11 – minus 15 grade, faţă de minus 32, ceea ce este anormal pentru zona respectivă. Am urât drumul pe gheaţă, nu mi-a fost uşor. Au fost momente când mi-a degerat un deget de la piciorul stâng, am avut răni la picioare. Ştiam ce mă aşteaptă şi am gestionat situaţia până la finalul cursei", a spus Uşeriu.
Acesta a precizat că se simte obosit pentru că nu a avut timp de recuperare şi a efectuat un tratament cu antibiotice pentru unele infecţii.
Întrebat ce urmează în perioada următoare şi dacă anul viitor va participa, din nou, la maratonul Arctic Ultra, Tiberiu Uşeriu a menţionat că vrea să aibă o perioadă de odihnă.
"Voi pleca apoi 30 de zile în Himalaya, ce urmează nu ştiu. Şi pentru mine va fi o surpriză. Cred că voi face o pauză în această competiţie, dar nu zic sigur, pentru că nu se ştie. Va trebui să fac şi altceva, asta deja o am de trei ori, cam ştiu ce e acolo, nu va mai fi nou anul viitor, poate temperaturile să mai crească şi va fi la un moment dat o competiţie normală, nu una extremă. Dacă temperaturile ajung pozitive, nu mai are niciun farmec competiţia. Organizatorii au zis, mai în glumă, mai în serios, ca anul viitor să stau pe acasă", a menţionat Tiberiu Uşeriu.
Acesta a precizat că a avut momente pe parcursul cursei când a vrut să renunţe, dar şi-a amintit de ce se află acolo şi a reuşit să se regrupeze şi să termine competiţia.
"Psihicul este atuul meu, nu sunt un sportiv profesionist, e o performanţă pe plan personal la nivel de sport de amatori. Psihicul mi l-am format în timp, trecutul meu mi-a format psihicul pe care îl am şi cred că acesta este atuul meu", a încheiat Uşeriu.
Tiberiu Uşeriu a fost întâmpinat pe aeroportul din Cluj de peste o sută de persoane cu steaguri tricolore - printre care şi fratele său, Alin - care l-au aplaudat şi au scandat "Bravo, Tibi!" şi "Eşti campionul nostru!".
Uşeriu a dat autografe pe cartea sa, "27 de paşi", şi şi-a făcut poze cu oamenii prezenţi. Printre aceştia s-a numărat şi fostul premier Dacian Cioloş, care s-a declarat fan al lui Tiberiu Uşeriu.
"Ştiu povestea lui, l-am urmărit, este impresionant. Indiferent că e vorba de primul, al doilea sau al treilea an, ce face acest om este o performanţă în sine, este exact de ce au nevoie oamenii în România, să-şi demonstreze că se poate. Dacă Tiberiu Uşeriu a reuşit, cred că foarte mulţi pot reuşi în alte domenii. Avem nevoie de astfel de exemple care să ne dea curaj şi demnitate şi să nu mai trebuiască să aşteptăm confirmările de la alţii, ci să ni le confirmăm noi înşine. Sunt fanul lui Uşeriu, un om care se autodepăşeşte pe an ce trece", a spus Cioloş.