Vacanţe la Disney Land, telefon de lux și bijuterii cumpărate pe banii statului

Directorul societăţii, Radu Frâncu, ar fi plătit din banii companiei vacanţele exotice în care pleca împreună cu familia.Corpul de control "a constatat faptul că domnul Radu Frîncu a deţinut funcţia de preşedinte al directoratului Companiei "CARE România" S.A. deşi nu a îndeplinit o condiţie obligatorie prevăzută de normele legale pentru ocuparea funcţiei de membru al directoratului unei societăţi de asigurări, şi anume să aibă studii superioare, întrucât nu a făcut dovada absolvirii unor studii superioare", se arată în raportul de control.
O altă constatare este că, în perioada 2010-2013, când Radu Frîncu a îndeplinit funcţia de preşedinte al directoratului, a fost consemnată o pierdere de 23,4 milioane lei pentru companie.
Inspectorii mai arată că, în timpul mandatului de preşedinte, Radu Frîncu a devenit proprietar al unui autoturism marca Bentley, dar nu a depus declaraţia de avere, a cheltuit, împreună cu Constantin Banu, 831.177 lei şi 53.173 euro din fondurile companiei în interes personal ori pentru alte persoane din afara companiei, a decontat 65.895 lei şi 31.663 euro pentru sejururi efectuate împreună cu familia sau cu alte persoane la lbiza, la Cannes, la Disneyland-Paris şi în staţiunea lschgl din Austria, a decontat 12 note de plată pentru mese servite de soţia sa la restaurant, şi-a cumpărat anvelope noi la maşină, produse Louis Vuitton, bijuterii Cartier, un telefon Vertu produs de divizia de lux Nokia, un televizor SmartTV.