Val de sinucideri în căminele studenţeşti: 5 în doi ani VIDEO

Val de sinucideri în căminele studenţeşti: 5 în doi ani VIDEO
Rudele şi prietenii fetei care s-a sinucis sâmbătă seara în căminul 14 din complexul studenţesc Hasdeu spun că tânăra era depresivă şi că în trecut a mai avut tentative de a-şi lua viaţa.

Poliţia desfăşoară o anchetă pentru a stabili exact motivele pentru care fata de numai 21 de ani a hotărât să îşi încheie socotelile cu viaţa. Îngrijorător este că acesta este al cincilea caz de suicid în rândul studenţilor clujeni, în ultimii doi ani.


Părinţii şi profesorii Andreei Buzan afirmă că aceasta era depresivă. "Era un copil bolnav", spune Miruna Runcan, profesoară la Facultatea de Teatru. Postările pe Facebook trădează suferinţa Andreei. "Ce-ai vrea sa faci inainte sa mori?", a scris pe reţeaua de socializare în 8 martie. Tot pe Facebook a primit şi mesaje de condoleanţe de la prieteni.

Tânăra care s-a spânzurat în camera de cămin din campusul Hasdeu a lăsat şi un mesaj de adio.

În ultimii doi ani, cinci studenţi s-au sinucis la Cluj.

În iunie 2010, un student în anul I la Universitatea de Ştiinţe Agricole s-a aruncat de la etajul al optulea al Caminului 16 din complexul studentesc Hasdeu.

În acelaşi cămin, în mai 2011, a avut loc o altă sincidere a unui student de la Facultatea de Matematica-Informatica. Acesta s-a aruncat de la etajul al nouălea.

La sfarsitul anului trecut, o tanara de 19 şi-a curmat viaţa sărind de la al optulea nivel al unui bloc din cartierul Gheorgheni.

La inceputul anului acesta, un student la UTCN Cluj a ales să îşi ia viaţa spânzurându-se într-un cămin studenţesc din Mărăşti.

Ultima tragedie este cea a Andreei Buzan, de 20 de ani, din Bistriţa-Năsăud, studentă la teatru în anul I, găsită spânzurată cu un cearşaf, sâmbătă, înainte de miezul nopţii.

Reporter: Ana Maria Nedelea
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza