Vicepremierul Vasile Dâncu, Profesor Honoris Causa al UBB

Vicepremierul Vasile Dâncu, Profesor Honoris Causa al UBB
Vasile Dâncu va primi titlul de Profesor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Titlul va fi acordat în urma propunerii formulate de reprezentanții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB. Laudatio va fi prezentată de prof. univ. dr. Ioan Hosu, directorul departamentului de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate, din cadrul FSPAC, iar ceremonia de decernare a titlului va avea loc sâmbătă, 28 noiembrie 2015, cu începere de la ora 12.00, în Aula Magna, din clădirea centrală a universităţii.

Vasile Dîncu este sociolog şi membru ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research), al Societății Sociologilor din România şi al Asociaţiei Sociologilor din România. Dîncu a contribuit la înfiinţarea, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială (1996), Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative (1996), Centrului de Cercetare Sociologică Avansată (CESA). De-a lungul carierei sale profesionale, Vasile Dîncu a fondat Institutul de Studii Sociale, Marketing și Publicitate „METRO MEDIA TRANSILVANIA" (1994) şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES (2009), două dintre instituţiile importante din domeniul cercetării de piaţă şi al sondajelor de opinie din România. Este director al revistei de cultură şi gândire strategică „Sinteza" şi a fost director al Revistei de Cultură "Tribuna" și editor șef al publicației "Transylvanian Review".

 

Comenteaza