Vine frigul: vezi cum să te îmbraci şi ce să mănânci
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Ian 2012, 18:34
- Eveniment
- Ascultă știrea
"Pe cei mai puţin rezistenţi, căldura şi frigul excesiv îi afectează. În primul rând se pot confrunta cu viroze şi gripă, dar şi cu pneumonii. Două afecţiuni mai grave pot interveni în această perioadă, în special pentru cazurile sociale. E o categorie de persoane care stau mult pe afară, chiar dorm noaptea în frig", spune Duma. Este vorba de hipotermie şi degerături, afecţiuni cu care DSP se confruntă în fiecare an, dar până acum, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz. "Doar de ieri a fost mai frig", a explicat Duma.
"Îmbrăcămintea e foarte importantă", adaugă ea. Cea mai recomandată îmbrăcăminte e cea de lână sau din bumbac. Părţile cele mai sensibile, mai expuse, sunt faţa, urechile, mâinile şi picioarele. "Trebuie să avem căciuli, fular, mănuşi şi ciorapi groşi, dar nu ajunge. Trebuie să şi mâncăm sănătos şi corespunzător acestei perioade: lichidele sunt foarte importante, dar iarna trebuie să mâncăm făinoase, orez, pâine, să consumăm uleiuri vegetale, care conţin acizi graşi esenţiali pentru organism, lactate şi ouă. Să nu uităm să bem lichidele, pentru că organismul fără lichide suferă extraordinar de mult şi este mult mai expus frigului", adaugă şeful DSP Cluj.
Ea adaugă că dacă o persoană se confruntă cu hipotermia - ameţeli, mâini sau picioare amorţite, senzaţie de somnolenţă - cea mai indicată măsură este prezentarea la medic. "E greşit să intrăm din temperatura scăzută de afară sub un duş fierbinte. Trebuie să ne încălzim treptat, să bem lichide călduţe şi nu fierbinţi. Organismul nu suportă o asemenea biciuire, riscăm un accident vascular-cerebral", spune şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj.