Vrei permis de conducere la Cluj? Jos barba!

Vrei permis de conducere la Cluj? Jos barba!
| Foto: Playtech.ro

Viitorii şoferi din Cluj se plâng de felul în care se desfăşoară examinarea. Multora le expiră valabilitatea cursurilor de pregătire până le vine rândul la examenul practic. Alţii sunt respinşi pentru că au barbă sau pentru "ezitare în trafic".  

Faptul de a deveni şofer cu permis de Cluj a devenit un calvar. Nu doar din punct de vedere financiar, ci şi din punctul de vedere al examinărilor. Se pare că pur şi simplu poliţia clujaenă nu mai doreşte alţi şoferi în plus peste traficul şi aşa infernal din oraş şi le bagă beţe în roate cum poate mai bine celor care îndrăznesc să mai dorească permis de conducere. E adevărat că trebuie să îl merite, dar oamenii se plâng că le expiră valabilitatea cursurilor până le vine rândul la examenul practic. 

"Salutare tuturor, realizez o scurtă documentare cu privire la situația în care se afla în momentul de față viitorii șoferi la Cluj și nu numai atunci când vine vorba de susținerea probelor, teoretică și practică. Știu cazuri concrete unde după terminarea orelor de pregătire până la susținerea probei practice au trecut între trei și patru luni, și alte cazuri în care elevul efectiv a apucat să dea examenul doar de 3 ori pana la expirarea valabilității cursurilor de pregătire. Iar procentul de promovabilitate al probei practice în Cluj e foarte scăzut, ceea ce va duce la o creștere a timpilor de așteptare", scrie un clujean pe pagina de Facebook Clujul Civic. 

Sunt şi situaţii care par luate din filme de comedie în care unora li s-a refuzat accesul la examen doar pentru că purtau barbă. "Un amic nu a fost lasăt să intre la examen din cauză că avea barbă... după reprogramare iară bai că între timp i-a expirat flotantul", a comentat cineva postarea. 

Sunt şi alţi nemulţumiţi în Cluj de felul în care se poate obţine permisul de conducere în oraş. E adevărat că avem prea multe maşini şi traficul e infernal, dar nu aşa se va rezolva problema traficului din oraş. Sau, cine ştie?

"Tocmai am picat a doua oară la traseu, după cate trei luni de aşteptare pt. fiecare examinare. (...) La Cluj, evaluatorii au un singur rol, să vâneze greşeli minore, să te inducă în eroare cu indicaţii confuze (...) Instructorii sunt exasperaţi de situaţie, te învaţă pe scenarii... aici dacă eşti cu poliţistul X faci aşa, dacă esti cu Y faci invers. Unii vor sa mergi incet şi prudent, alţii (cum am păţit eu la ultimul examen) penalizează orice ezitare normală. (...) Când am cerut poliţistului detalii despre cum se aştepta să procedez mi-a spus că data viitoare mă va ţine minte şi nu va fi aşa îngăduitor. În Cluj nu e un serviciu public, e o pedeapsă pe timpul, banii şi nervii cetăţeanului pt. că ţi-ai permis să îi deranjezi, să pretinzi un drept legal", a scris altcineva experienţa cu luatul permisului la Cluj-Napoca.

Comenteaza