Wizz Air mută toate cursele de la Mureş la Cluj

Wizz Air mută toate cursele de la Mureş la Cluj
Wizz Air a decis mutarea tuturor curselor de pe Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu-Mureş pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj pentru două săptămâni din cauza stării pistei de aterizare/ decolare care are nevoie de reparaţii capitale.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Transilvania Târgu Mureş au declarat, vineri, că reparaţia capitală, care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/ decolare, va permite Aeroportului Internaţional Transilvania noi oportunităţi de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe aeroport, cât şi cu alte companii.

"Compania Wizz Air a luat decizia de a muta toate cursele de pe Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu-Mureş pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, pentru o perioadă de două săptămâni. Decizia subliniază, încă o dată, nevoia imperativă a unei reparaţii capitale a pistei Aeroportului Internaţional Transilvania Târgu-Mureş.

În acest sens conducerea aeroportului împreună cu Consiliul Judeţean Mureş vor întreprinde toate demersurile necesare pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv. Reparaţia capitală, care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/decolare va permite Aeroportului Internaţional Transilvania noi oportunităţi de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe aeroport, cât şi cu alte companii", au spus sursele citate.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Târgu-Mureş, investiţia va fi realizată din fondurile proprii ale Consiliul Judeţean Mureş în condiţiile în care, prin Master Planul de Transport, Aeroportul Transilvania nu are posibilitatea să acceseze fonduri europene în scopul reparaţiilor capitale la pista de decolare/aterizare înainte de anul 2022.

"Suma lucrărilor se ridică la o valoare estimată prin documentaţie la 77 milioane de lei. Pentru noi, siguranţa pasagerilor rămâne prioritate zero, iar în acest scop reparaţia capitală este în interesul nu doar al aeroportului, dar în principal al pasagerilor", au precizat reprezentanţii Aeroportului Târgu-Mureş.

Comenteaza