Workshop dedicat transferării fotografiilor pe tamburi de lemn reciclabil
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Mai 2013, 19:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

Vernisajul proiectului aminit, intitulat "Goliciunea e circulară", va avea loc sâmbătă, 18 mai, de la ora 20, la galeria Hangar, de pe strada Episcop Ioan Bob, nr.12. Expoziţia va putea fi urmărită în cadrul galeriei amintită până pe 26 mai.
"Proiectul <Goliciunea e circulară> aduce nudul din zona tabu-ului și îl face subiect discutabil în contextul în care el a fost mereu muză pentru artă. Fotografiile transferate pe tamburi din lemn reciclat, fac publică relația dintre artist și muză, care în fața obiectivului ia o ținută senzuală, dezinvoltă și naturală", explică reprezentanţii atelierului Wood Be Nice, într-un comunicat de presă.
"Wood be Nice este o oală în care fierbe continuu o supă în care artiștii Daniel Loagăr și Andrei Cornea aruncă cu sau fără reţetă: imagini şi obiecte, muzică şi forme, poezie şi trăiri - din care ies la iveală lucruri cu care cei doi se identifică. Arta lor este colajul, amestecul şi transformarea a ceea ce este în ceea ce ar putea fi - un fel de revoltă personală a celor doi artiști. Când cuvintele nu le mai ajung și gândurile sunt pe neterminate, arta lor se compune si se descompune prin fotografie și transfotografie, obiecte pierdute sau aruncate, poezie, muzică, street-art, iubire", mai arată organizatorii workshop-ului.
Prezentat drept "cel mai important festival de fotografie din Europa de Est", Photo România (PHR) urmează să reunească invitaţi din 20 de ţări, fotografi cunoscuţi la nivel internaţionalşi numeroşi pasionaţi de fotografie.