World Education Fair, cel mai important târg educațional de la începutul acestui an

World Education Fair, cel mai important târg educațional de la începutul acestui an
World Education Fair, cel mai important târg educațional de la începutul acestui an
World Education Fair, cel mai important târg educațional de la începutul acestui an

World Education Fair, organizat de IntegralEdu – cea mai importantă companie de consultanță educațională din Europa de Est – are loc la Transylvania College în data de 27 februarie și aduce la Cluj reprezentanți ai universităților internaționale de top.

De ce a devenit consultanța educațională o necesitate pentru tinerii care vor să studieze în străinătate

În urmă cu zece sau cincisprezece ani, alegerea unei facultăți în străinătate era un proces relativ simplu: câteva destinații populare, câteva specializări „sigure” și multă încredere în intuiție. Astăzi, însă, oferta universitară globală este atât de diversă, iar presiunea de a face „alegerea perfectă” atât de mare, încât tot mai multe familii descoperă că orientarea profesională și consultanța educațională nu mai sunt opționale, ci esențiale.

În Europa, sistemele educaționale diferă radical ca structură, metodologie și cerințe de admitere. În Olanda accentul cade pe proiecte și aplicabilitate practică, în Marea Britanie pe specializare timpurie, în Italia pe tradiție academică. Pentru un elev de liceu, diferențele nu sunt întotdeauna evidente. Iar deciziile sunt costisitoare: un an de studiu în străinătate poate însemna investiții financiare importante și un consum emoțional considerabil.

Unul dintre cele mai relevante instrumente în acest proces este testarea vocațională. În ultimii ani, companii specializate precum IntegralEdu au introdus evaluări complexe care analizează profilul de personalitate, abilitățile cognitive, motivația și compatibilitatea cu anumite domenii academice. Rezultatele pot schimba radical direcția unui tânăr. Pe lângă testările vocaționale, din ce ce în ce mai mulți tineri se conectează cu mediul universitar, încă din liceu, prin accesarea taberelor de tip internship, pentru alegerea domeniului de studiu.

Andrei, absolvent al unui liceu de top din vestul țării, era convins că va studia medicina în Marea Britanie. Își dorea stabilitate și prestigiu, iar familia îl susținea. În urma unei testări de orientare profesională, a reieșit însă că profilul său indica o înclinație puternică spre analiză de date, gândire strategică și modelare matematică, dar o toleranță scăzută la stres emoțional prelungit. Recomandarea a fost să exploreze domeniul Business Analytics. După o perioadă de reflecție și discuții cu universități internaționale, Andrei a ales Olanda. Astăzi spune că decizia inițială era mai degrabă influențată de percepția socială decât de o potrivire reală.

Un caz similar este cel al Mariei, care își proiectase viitorul în drept, într-o universitate italiană. Provenea dintr-o familie de juriști și simțea că acesta este traseul firesc. Testele de orientare au indicat însă un nivel ridicat de empatie, interes pentru dinamica relațiilor umane și o motivație puternică pentru domeniile socio-umane. În cadrul World Education Fair, eveniment organizat anul trecut la Cluj de IntegralEdu, Maria a discutat direct cu reprezentanți ai unor universități din Marea Britanie și Olanda și a descoperit programe de Psihologie care i se potriveau mult mai bine. Schimbarea nu a fost ușoară, dar a fost asumată.

Vlad, pasionat de desen, visa la arhitectură în Spania. Evaluarea vocațională a arătat însă că interesul său real era pentru creație digitală, storytelling vizual și tehnologie interactivă. După consiliere suplimentară și explorarea ofertelor universitare, a ales un program de Game Design. Diferența dintre o pasiune estetică și o compatibilitate profesională s-a dovedit esențială.

Astfel de situații nu sunt excepții. Ele arată cât de ușor pot fi confundate influențele externe, așteptările familiei sau prestigiul unui domeniu cu o potrivire autentică. Consultanța educațională aduce, în primul rând, claritate. Nu decide în locul elevului, ci îl ajută să se cunoască mai bine și să înțeleagă implicațiile fiecărei opțiuni.

Testarea vocațională este însă doar o parte a procesului. Un consultant educațional urmărește traseul unui elev încă din anii de liceu, ajutându-l să își construiască un profil academic coerent, să aleagă activități extracurriculare relevante și să își planifice pașii în funcție de cerințele universităților vizate. Rolul său include identificarea instituțiilor potrivite și facilitarea conexiunii directe cu acestea, sprijin în găsirea burselor sau a altor forme de sprijin financiar și material, consiliere în redactarea scrisorilor de intenție și în pregătirea dosarului de admitere, precum și orientare în alegerea cazării. În multe cazuri, colaborarea nu se oprește în momentul primirii scrisorii de acceptare, ci continuă prin monitorizarea adaptării studentului în primul an de studiu. O astfel de abordare integrată crește șansele de admitere spre 100% și reduce riscul unor decizii greșite, deoarece fiecare pas este planificat strategic și adaptat profilului candidatului.

În acest context, evenimentele educaționale devin un spațiu esențial de informare și dialog. Pe 27 februarie, World Education Fair ajunge la Cluj, oferind elevilor și părinților oportunitatea de a interacționa direct cu reprezentanți ai universităților internaționale. Participarea la un astfel de târg înseamnă acces la informații actualizate despre condiții de admitere, costuri, burse și perspective de carieră, dar și posibilitatea de a compara în mod realist diferite sisteme educaționale.

Pentru tineri, dialogul direct cu universitățile poate clarifica diferențe subtile între programe aparent similare. Pentru părinți, evenimentul oferă un cadru profesionist în care pot înțelege mai bine implicațiile financiare și academice ale unei decizii majore. Într-un oraș universitar precum Cluj-Napoca, unde competiția și nivelul de informare sunt ridicate, accesul la astfel de resurse devine cu atât mai relevant.

World Education Fair are loc la Transylvania College, fiind organizat de cea mai importantă companie de consultanță educațională din Europa de Est – IntegralEdu. Compania gestionează evenimente educaționale de anvergură în 7 țări din regiune, de peste 30 de ani.

Într-un context educațional globalizat, în care oportunitățile sunt vaste, dar și competiția este intensă, consultanța educațională funcționează ca un filtru profesionist între dorință și realitate. Alegerea unei facultăți în străinătate nu este doar o bifă într-un parcurs academic, ci un pas care influențează identitatea profesională și personală pe termen lung. Iar într-o astfel de decizie, orientarea corectă poate face diferența dintre entuziasm de moment și împlinire autentică.

Comenteaza