Zăpada periculoasă pentru trecători, dată jos de pe acoperişuri de pompieri VIDEO

Zăpada periculoasă pentru trecători, dată jos de pe acoperişuri de pompieri VIDEO
Au scăpat de pericolul sloiurilor, dar rămâne pericolul zăpezii de pe acoperişuri: pompierii din Cluj au avut serios de furcă astăzi cu zăpada de pe acoperişuri, care s-a topit cu repeziciune şi a căzut pe trotuare sau pe carosabil.

Pompierii au avut nevoie de ajutorul poliţiştilor rutieri, în centrul oraşului, pentru a dirija circulaţia cât timp o bandă de mers a fost blocată de autospeciala Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Numai până la această oră numărul intervenţiilor ajunge la 13, "dar vor fi mult mai multe până la sfârşitul zilei", spune purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş. El adaugă că, deşi legea cere proprietarilor să deszăpezească acoperişul, în multe cazuri e nevoie de intervenţia pompierilor pentru a nu pune în pericol viaţa locatarilor sau a trecătorilor. "În zonele mai intens populate, cum e centrul oraşului, e periculos pentru proprietari să înlăture singuri zăpada. Pompierii intervin pentru a nu fi un pericol pentru trecători şi pentru proprietarii care şi-ar pune viaţa în pericol dacă ar urca singuri pe acoperişuri", mai spune Biriş.

Comenteaza