Zăpadă și viscol la munte. CNAIR închide Transfăgărășanul
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Oct 2017, 12:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, de sâmbătă, 28.10.2017, începând cu ora 15:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a căderilor de zăpadă, viscolului, ceței și pericolului de avalanșă.
"Având în vedere riscul major pentru viața și integritatea corporală a participanților la traficul rutier, cauzat de evoluția vremii în acest anotimp, CNAIR SA a luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum, până în vara anului viitor, când condițile meteo vor permite reluarea traficului rutier'', se arată în comunicatul CNAIR.
Decizia închiderii circulației de la ora 15.00, a fost luată pentru a permite persoanelor aflate în zonă să iasa de pe ruta DN 7C (Transfăgărășan).
Reprezentanții CNAIR se vor afla pe traseu pentru a îi ajuta pe cei care întâmpină eventuale greutăți la coborârea de pe Transfăgărășean, dar și pentru a interzice intrarea pe acest drum național.
CNAIR anunță că a luat legătura în acest scop și cu reprezentanții Salvamont și cei ai Poliției.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pe pagina www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.