Zece instituţii şi asociaţii, între care două universităţi, îşi dau mâna ca să promoveze Clujul turistic VIDEO

Zece instituţii şi asociaţii, între care două universităţi, îşi dau mâna ca să promoveze Clujul turistic VIDEO
Statutul constitutiv al asociaţiei care ar urma să promoveze Clujul turistic a fost semnat în urmă cu puţine momente la Primăria din Cluj-Napoca, între nu mai puţin de zece instituţii partenere.

Actul constitutiv al asociaţiei a fost semnat de reprezentanţi de la Primăria din Cluj-Napoca, Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Consiliul Judeţean Cluj, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Asociaţia Hotelierilor Clujeni, Asociaţia Youth Hostel România, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Open Bridge Consortium - Asociaţia Culturală şi de Afaceri Cluj-Suwon, Universitatea "Babeş Bolyai" şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.

"Vrem să transformăm clujul dintr-un oraş de tranzit într-unul care să includă şi destinaţiile turistice", spune reprezentantul ANAT în Cluj, Martin Bikfalvi. Promovarea oraşului şi a judeţului a fost o problemă în ultimii doi ani, în ciuda eforturilor asociaţiei Open Bridge Consortium, ce urmăreşte între altele promovarea Clujului în Coreea de Sud. "Nu ne-am putut promova oraşul, judeţul şi ţara peste oraşe, deşi a fost unul dintre obiectivele asociaţiei, din urmă cu doi ani", a spus reprezentantul asociaţiei.

Prima şedinţă a asociaţiei are loc chiar azi iar pe ordinea de zi figurează şi alegerea conducerii asociaţiei.

Etichete
Comenteaza