Zeci de percheziții în Cluj și alte județe într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri. Prejudiciul cauzat

Zeci de percheziții în Cluj și alte județe într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri. Prejudiciul cauzat
| Foto: IGPR

Oamenii legii au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară la mai multe locații din județele Cluj, Alba, Botoșani și Mehedinți.

Anchetatorii au efectuat, marți, 28 mai 2024, 27 de percheziții la mai multe locații din județele Alba, Cluj, Botoșani și Mehedinți, într-un dosar privind infracțiuni de obținere ilegală de fonduri.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2020, reprezentanții ai două societăți comerciale ar fi obținut fonduri nerambursabile, prin intermediul unui program național de finanțare, fără ca, ulterior, să respecte prevederile legale și obligațiile contractuale asumate.

"În acest sens, există suspiciunea rezonabilă că mai multe utilajele cumpărate cu ajutorul acestor fonduri ar fi fost folosite de către o altă societate comercială, iar persoanele care ar fi fost angajate de către societățile comerciale care au obținut finanțarea nu ar fi prestat activitatea pentru acestea", a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

Prejudiciul cauzat este de peste 350.000 de lei.

În urma perchezițiilor, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mijloace tehnice de stocare, documente contabile și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost descoperite două utilaje folosite în construcții, achiziționate prin intermediul programului de finanțare cu fonduri nerambursabile.

În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Botoșani și Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj.

Comenteaza