Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită cu fast la Cluj

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită cu fast la Cluj
Autorităţile locale organizează mai multe manifestări publice în Piaţa Avram Iancu, în faţa Teatrului Naţional, dedicate Zilei Drapelului Naţional.

Reprezentanţii Prefecturii clujene şi ai primăriei municipiului Cluj-Napoca vor desfăşura joi la ora 19:00 ceremonialul de coborâre de pe catarg a Drapelului Naţional, care va fi depus în Catedrala Mitropolitană. La activitate va participa garda purtătoare a drapelului, constituită din militari ai Batalionului 317 Cercetare „Vlădeasa", acompaniaţi de un trompet al muzicii militare.

De asemenea, vineri de la 10:45 va avea loc slujba de sfinţire a Drapelului Naţional, în Catedrala Mitropolitană, după care la ora 11:00 va urma ceremonia de ridicare pe catarg, în acordurile imnului naţional al României.

Tot vineri, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu", ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca" şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie vor asigura garda de onoare la această manifestare.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca tricolorul roşu, galben şi albastru să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Comenteaza