Video A apărut un mesaj video al lui Prigojin: "Pentru cei care discută dacă mai sunt în viață sau nu"

A apărut un mesaj video al lui Prigojin: "Pentru cei care discută dacă mai sunt în viață sau nu"

În videoclipul care a apărut pe rețelele sociale fostul lider al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, vorbește chiar despre lichidarea sa.

Șeful Wagner, Evghenii Prigojin, a apărut într-un filmuleț publicat recent pe rețele de socializare. Înregistrarea a apărut după ce oficialii ruși l-au declarat mort pe Prigojin în accidentul aviatic din 23 august.

„Pentru cei care discută dacă sunt viu sau nu, cum sunt treburile mele... Acum e weekend, a doua jumătate a lunii august, anul 2023. Mă aflu în Africa. Cei care iubesc să discute despre lichidarea mea, viața intimă, veniturile sau altceva, propriu-zis: totul e în regulă”, declară Prigojin.

Data și locația videoclipului, care a fost filmat într-un vehicul în mișcare, nu au putut fi verificate de presă internațională, dar îmbrăcămintea de camuflaj și pălăria lui Prigojin, precum și ceasul de pe mâna dreaptă, sunt similare cu cele dintr-un videoclip publicat pe 21 august, despre care Prigojin a susținut, de asemenea, că a fost filmat în Africa.

Se crede că înregistrarea a fost făcută cel mai probabil în weekend-ul 19-20 august, deci cu doar câteva zile înainte de accidentul aviatic din 23 august, produs la nord de Moscova, în urma căruia liderul Wagner și-ar fi pierdut viața.

Comenteaza