Anunț îngrijorător făcut de Putin. Rusia își suspendă participarea la ultimul tratat de dezarmare nucleară

Anunț îngrijorător făcut de Putin. Rusia își suspendă participarea la ultimul tratat de dezarmare nucleară
| Foto: Pexels

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, transmit Reuters, dpa şi AFP.

'În această privinţă, sunt obligat să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive', a spus Putin la finalul discursului susţinut la aproape un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

Tratatul New START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul.

Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1550 de focoase de fiecare parte.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Comenteaza