„Următoarea țintă a armatei de jefuitori și violatori este Republica Moldova. Apetitul Moscovei continuă să crească”
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Apr 2022, 14:18
- Stiri Externe
- Ascultă știrea

Unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă că Republica Moldova este următoare țintă a Rusiei.
Mihailo Podoliak (foto), un colaborator apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, care a participat la negocierile cu Rusia declară că Republica Moldova ar fi următoarea țintă a armatei de jefuitori și violatori a lui Vladimir Putin.
„Apetitul Moscovei continuă să crească. Acum, obiectivul ei în sudul Ucrainei este accesul spre Transnistria, unde susține că rușii sunt oprimați.
Evident că următoarea țintă a armatei de jefuitori și violatori este Republica Moldova. Ceea ce dovedește încă o dată Ucraina luptă astăzi pentru securitatea Europei”, a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de digi24.ro.
Declaraţiia vine în urma afirmaţiilor generalului rus Rustam Minnekaiev, care a spus că Rusia urmărește să obțină controlul total în estul și sudul Ucrainei.
Avertismentul lui Mihailo Podoliak este asemănător cu cel al președintelui Volodimir Zelenski, care a spus că invazia declanșată de Rusia asupra țării sale este doar începutul și că Moscova are planuri pentru a captura și alte țări.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei