Ţara care a depăşit 100.000 de cazuri noi de COVID într-o singură zi

Ţara care a depăşit 100.000 de cazuri noi de COVID într-o singură zi
| Foto: FP

India a raportat luni o creştere record a numărului de infectări cu coronavirus, devenind a doua ţară din lume, după Statele Unite, care a depăşit 100.000 de cazuri într-o singură zi, transmite Reuters, citată de Agerpres

Numărul zilnic de infectări a crescut de circa 12 ori de la nivelul minim atins la început de februarie, când autorităţile au relaxat cea mai mare parte a restricţiilor şi cei mai mulţi oameni au încetat să poarte măşti şi să respecte distanţarea socială.

Potrivit unor epidemiologi, este posibil ca la acest al doilea val să fi contribuit şi variante mai contagioase ale coronavirusului. Cu cele 103.558 de cazuri noi anunţate luni, India a ajuns la un bilanţ de 12,6 milioane, al treilea după SUA şi Brazilia, arată cifrele Ministerului Sănătăţii. India a înregistrat însă cele mai multe cazuri noi săptămâna trecută la nivel mondial.

Luni au fost raportate încă 478 de decese asociate COVID-19, al căror total a ajuns la 165.101, India având încă una din cele mai scăzute rate de mortalitate din lume. Statul indian Maharashtra, cel mai greu lovit, a raportat luni dimineaţă peste 57.000 de cazuri noi de infectare.

Începând de luni seară, în acest stat se vor închide mall-urile, cinematografele, barurile, restaurantele şi locurile de rugăciune. Autorităţile vor impune un lockdown complet la sfârşiturile de săptămână, dat fiind că experţii sunt îngrijoraţi de un deficit de paturi de terapie intensivă în spitale, mai ales în oraşele mai mici.

Precedentul bilanţ record de infectări în India, de 97.894 de cazuri, fusese atins la mijlocul lui septembrie, după care numărul de contaminări a scăzut brusc, reîncepând să crească la sfârşit de februarie, odată cu redeschiderea completă a economiei şi propagarea unor noi variante ale coronavirusului.

Comenteaza