Bilanț dezastruos: 10 milioane de ucraineni și-au părăsit casele din cauza războiului

Bilanț dezastruos: 10 milioane de ucraineni și-au părăsit casele din cauza războiului
| Foto: hotnews.ro

Zece milioane de persoane au fugit din casele lor în Ucraina din cauza războiului, declară ONU. 

"Războiul din Ucraina este atât de devastator încât 10 milioane de persoane au fugit, fie strămutaţi în interiorul ţării, fie refugiaţi în străinătate", a scris pe Twitter Filippo Grandi.

Între aceştia, potrivit UNICEF, peste 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina ca refugiaţi din 24 februarie şi nenumăraţi alţii au fost strămutaţi din cauza violenţei.

"Copiii strămutaţi sunt extrem de vulnerabili la separarea de familii, la exploatare şi traficare. Ei au nevoie ca guvernele din regiune să intensifice măsurile pentru a-i menţine în siguranţă”, a adăugat oficialul.

Organizaţia precizează că peste 500 de copii neînsoţiţi au trecut graniţa din Ucraina în România, în perioada 24 februarie - 17 martie.

"Numărul real al copiilor separaţi care au fugit din Ucraina în ţările vecine este probabil mult mai mare. Copiii separaţi sunt deosebit de vulnerabili la trafic şi exploatare”, a mai transmis organizaţia, potrivit hotnews.ro.

loading...
Comenteaza