Ce se întâmplă cu cadavrul lui Alexei Navalnîi. Cauza morții rămâne neclară

Ce se întâmplă cu cadavrul lui Alexei Navalnîi. Cauza morții rămâne neclară
| Foto: g4media.ro

Anchetatorii ruşi nu au stabilit încă motivul morţii lui Alexei Navalnîi, iar acest lucru va mai dura un timp, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi.

Reprezentanţii penitenciarului în care Alexei Navalnîi a murit au anunţat rudele că disidentul rus a pierit în urma ,,sindromului morţii subite”, un diagnostic vag care ar putea avea legătură cu diferite afecţiuni ale inimii care pot fi fatale, conform France24.

Mama criticului lui Putin, Liudmila, a încercat pentru a treia zi să vadă corpul lui Navalnîi, însă i-a fost refuzat accesul în morgă, potrivit BBC. În această dimineaţă, ea a vizitat morga dintr-un oraş din apropierea închisorii arctice în care a fost deţinut, în încercarea de a verifica dacă există semne evidente de rănire pe corpul lui Navalnîi, relevă sursa citată.

Cercetările pentru moartea lui Navalnîi, fără un termen limită

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmysh, a declarat că mama sa şi avocaţii au fost informaţi că verificarea oficială a cauzei morţii a fost prelungită şi nu se ştie cât va mai dura aceasta. De asemenea, potrivit France24, autorităţile ruse nu au oferit un răspuns clar atunci când au fost întrebate dacă trupul lui Navalnîi se află, înt-adevăr, acolo.

Alexei Navalnîi, cel mai mare opozant al lui Putin, a murit vineri în închisoare, după ce ar fi devenit inconştient imediat după o plimbare.

Comenteaza