Cine a fost Ebrahim Raisi, președintele Iranului. Era considerat drept principalul succesor al liderului suprem Ali Khamenei

Cine a fost Ebrahim Raisi, președintele Iranului. Era considerat drept principalul succesor al liderului suprem Ali Khamenei
| Foto: g4media

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, a murit duminică, 19 mai, la vârsta de 63 de ani, într-un accident de elicopter.

Raisia urcat în teocraţia iraniană de la procuror ultraconservator la preşedinte intransigent, supervizând o reprimare a protestelor de acasă şi făcând presiuni puternice în discuţiile nucleare cu puterile mondiale, în timp ce îşi netezea drumul pentru a deveni următorul lider suprem al ţării, relatează Reuters, citat de News.ro.

Președintele Iranului a murit atunci când elicopterul care îl transporta înapoi dintr-o vizită efectuată la graniţa cu Azerbaidjanul s-a prăbuşit pe un teren muntos. Toate persoanele aflate la bord, inclusiv ministrul de externe Hossein Amirabdollahian, au murit, a declarat un oficial iranian de rang înalt.

Ebrahim Raisi (63 de ani) și-a dedicat cariera regimului islamic care a preluat puterea în Iran în februarie 1979, după răsturnarea dinastiei Pahlavi. Născut pe 14 decembrie 1960 la Mașhad, un oraș de peste trei milioane de locuitori din nord-estul Iranului, Raisi și-a început cariera în sistemul judiciar iranian în 1980, la un an de la încheierea Revoluției Islamice, după ce a urmat studii religioase și de jurisprudență islamică.

Ales preşedinte într-un vot controlat îndeaproape în 2021, Raisi a adoptat o poziţie dură în negocierile nucleare, întrezărind o şansă de a obţine o scutire largă de sancţiunile americane în schimbul unor restricţii modeste privind tehnologia tot mai avansată a Iranului. Linia dură a Iranului a fost încurajată de retragerea militară haotică a SUA din Afganistanul vecin şi de oscilaţiile politice de la Washington.

În 2018, preşedintele american de atunci, Donald Trump, a renunţat la acordul pe care Teheranul îl încheiase cu cele şase puteri mondiale şi a restabilit sancţiunile americane dure împotriva Iranului, determinând Teheranul să încalce progresiv limitele acordului în domeniul nuclear. Discuţiile indirecte între Teheran şi administraţia preşedintelui american Joe Biden pentru a relansa acordul au intrat în impas.

Poziţia ultraconservatoare a lui Raisi a fost evidentă şi în politica internă. La un an de la alegerea sa, clericul de rang mediu a ordonat aplicarea mai strictă a "legii iraniene privind hijabul şi castitatea", care restricţionează îmbrăcămintea şi comportamentul femeilor. În câteva săptămâni, o tânără iraniană de origine kurdă, Mahsa Amini, a murit în arest după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru că ar fi încălcat această lege.

În calitate de tânăr procuror la Teheran, Raisi a făcut parte dintr-un grup care a supervizat execuţia a sute de deţinuţi politici în capitală în 1988, în timp ce războiul de opt ani dintre Iran şi Irak se apropia de sfârşit, spun grupurile pentru drepturile omului. Inchiziţii cunoscute sub numele de "comitete ale morţii" au fost înfiinţate în tot Iranul, formate din judecători religioşi, procurori şi funcţionari ai Ministerului Informaţiilor, pentru a decide soarta a mii de deţinuţi în procese arbitrare care durau doar câteva minute, potrivit unui raport realizat de Amnesty International. Deşi numărul persoanelor ucise în Iran nu a fost niciodată confirmat, Amnesty a declarat că estimările minime îl ridică la 5.000.

Întrebat despre acuzaţiile că ar fi jucat un rol în condamnările la moarte, Raisi a declarat reporterilor în 2021: "Dacă un judecător, un procuror, a apărat securitatea poporului, ar trebui să fie lăudat ... Sunt mândru că am apărat drepturile omului în fiecare poziţie pe care am deţinut-o până acum".

El a urcat în rândurile clerului musulman şiit din Iran şi a fost numit de Khamenei în funcţia - foarte importantă - de şef al sistemului judiciar în 2019. La scurt timp după aceea, a fost ales şi vicepreşedinte al Adunării Experţilor, organismul clerical format din 88 de membri, responsabil pentru alegerea următorului lider suprem.

Raisi a ocupat funcţia de adjunct al şefului sistemului judiciar timp de 10 ani, înainte de a fi numit procuror general în 2014. Cinci ani mai târziu, SUA i-au impus sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului, inclusiv pentru execuţiile din anii 1980.

Vizând de mai mult timp preşedinţia, Raisi a pierdut iniţial în faţa pragmaticului Hassan Rouhani în alegerile din 2017. Eşecul său a fost atribuit pe scară largă unei înregistrări audio din 1988 care a ieşit la suprafaţă în 2016 şi care ar fi evidenţiat rolul său în execuţiile din 1988. În înregistrare, fostul ayatollah Hossein Ali Montazeri, pe atunci adjunct al liderului suprem, vorbea despre execuţii. Fiul lui Montazeri a fost încarcerat pentru că a făcut publică înregistrarea.

 

Comenteaza