Cine este Rishi Sunak, noul premier al Marii Britanii. Are o avere mai mare decât a regelui Charles

Cine este Rishi Sunak, noul premier al Marii Britanii. Are o avere mai mare decât a regelui Charles
| Foto: thetimes.co.uk

Rishi Sunak este primul prim-ministru britanic de origine indiană. Totodată acesta este şi putred de bogat. Pentru prima dată în istorie, locatarii din Downing Street 10 sunt mai bogați decât cei de la Palatul Buckingham.  

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator, va fi primit marţi în audienţă de Regele Charles al III-lea, care îl va numi oficial premier al Regatului Unit. 

Odată cu succesul politic înregistrat de Rishi Sunak, unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie, în lumina reflectoarelor intră și averea sa, scrie „The Washington Post”.

Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani şi fost ministru de finanţe, va deveni al treilea premier pe care Regatul Unit îl are în mai puţin de două luni.

El va fi primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr politician care ocupă această funcție în ultimii peste 200 de ani. Și, fără îndoială, este și cel mai bogat om care ocupă această funcție.

Rishi Sunak, fost bancher, și soția sa, Akshata Murty, moștenitoarea unui magnat indian din domeniul tehnologiei, au o avere estimată la aproximativ 730 de milioane de lire sterline (830 de milioane de dolari), potrivit „Sunday Times Rich List”.

În lista din acest an, publicată înainte de moartea sa, averea Reginei Elisabeta a II-a era estimată la aproximativ 370 de milioane de lire sterline (420 de milioane de dolari).

Comenteaza