Curg laudele de la Moscova pentru Viktor Orban: „Apără interesele naționale”

Curg laudele de la Moscova pentru Viktor Orban: „Apără interesele naționale”
| Foto: politico.eu

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, susține că Ungaria este o ţară suficient de independentă pentru a-şi apăra propriile interese.

Oficialul rus a comentat decizia premierului ungar Viktor Orbani de a bloca noi finanţări UE pentru Ucraina, relatează Ria Novosti.

„Nu depinde de noi să comentăm, Ungaria este o ţară suverană, are propriile ei interese. Ungaria, printre altele, spre deosebire de multe alte ţări europene, îşi apără interesele foarte ferm”, a spus Peskov.

Intrarea Ucrainei şi a Moldovei în UE ar putea „destabiliza” Uniunea Europeană, care a decis să demareze procedurile de admitere a acestora doar din motive „politice”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus acest lucru, citat de agenţia Interfax.

„UE a avut întotdeauna criterii destul de stricte de intrare. În momentul de faţă, este evident că nici Ucraina, nici Moldova nu îndeplinesc aceste criterii”, a mai zis Peskov.

Este cunoscută apropierea pe care Ungaria o are faţă de Rusia, de când la putere a venit Viktor Orban. Maghiarii depind energetic de puterea de la Moscova.

Comenteaza