Foto „Dima, mama a murit în 9 martie. A murit repede. Pe urmă a ars casa”. Harta desenată unde e îngropată

„Dima, mama a murit în 9 martie. A murit repede. Pe urmă a ars casa”. Harta desenată unde e îngropată

Un mesajul tulburător din oraşul Mariupol care se află de o lună sub asediul crunt al ruşilor a fost făcut public. Este un bilet care prezintă în câteva cuvinte drama unei familii ucrainene. 

Orașul Mariupol este asediat de ruși încă din primele zile ale invaziei și bombardat de-atunci zi și noapte. A adunat în fiecare zi de război care se scurge drame inimaginabile.

Din cauza bombardamentelor, în oraş nu se mai fac înmormântări, iar mulţi morți sunt lăsați la marginea drumului și acoperiți cu pături, în speranța că cineva îi va ridica de acolo, sau sunt îngropați în curți.

În doar câteva cuvinte scrise rapid și neglijent pe o hârtie este prezentată drama unei familii ucrainene din Mariupol, transmite hotnews.ro

„Dima, feciorul lui Tolik. Transmiteți. Dima, mama a murit în 9 martie 2022. A murit repede. Pe urmă a ars casa. Dima, iartă-mă că nu am putut să o protejez. Am înmormântat-o pe mama lângă grădiniță. (Hartă desenată unde e locul înmormântării). Te iubesc.”

„Dima, mama a murit în 9 martie. A murit repede. Pe urmă a ars casa” şi harta desenată unde e îngropată

Comenteaza