Donald Trump revine pe Twitter după ce Elon Musk, noul proprierar al rețelei de socializare i-a restabilit contul. Cum a luat cel mai bogat om din lume decizia?

Donald Trump revine pe Twitter după ce Elon Musk, noul proprierar al rețelei de socializare i-a restabilit contul. Cum a luat cel mai bogat om din lume decizia?
| Foto: rafapress - Depositphotos.com

Noul proprietar al Twitter, Elon Musk, a declarat că a fost restabilit contul lui Donald Trump, după ce a efectuat un sondaj în care utilizatorii au sprijinit la limită această măsură, relatează BBC.
 

„Oamenii au vorbit", a scris pe Twitter Musk, spunând că 51,8% din cei peste 15 milioane de utilizatori Twitter au votat pentru ridicarea interdicţiei.

Însă fostul preşedinte american ar putea să nu se mai întoarcă pe platformă, afirmând anterior: "Nu văd niciun motiv pentru asta".

Contul său a fost suspendat în 2021 din cauza riscului de incitare la violenţă.

Precedenta conducere a Twitter a acţionat la doar câteva zile după ce susţinătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul, pe 6 ianuarie. Violenţele care au urmat s-au soldat cu moartea a patru civili şi a unui ofiţer de poliţie.

La scurt timp după revolte, conturile de Facebook, Instagram şi YouTube ale lui Donald Trump, care aveau toate zeci de milioane de urmăritori - au fost, de asemenea, suspendate.

Câteva luni mai târziu, el şi-a lansat propria platformă de socializare, Truth Social.

La începutul acestei săptămâni, republicanul a anunţat că va candida din nou la preşedinţia SUA în 2024.

Musk, cel mai bogat om din lume, a preluat controlul asupra Twitter în octombrie, în cadrul unei tranzacţii de 44 de miliarde de dolari.

El a demarat imediat o serie de schimbări radicale în cadrul gigantului social media/

Comenteaza