Dragoste naivă. Un escroc sentimental a „ars” o femeie de 90.000 de euro

Dragoste naivă. Un escroc sentimental a „ars” o femeie de 90.000 de euro
| Foto: HayDmitriy - Depositphotos.com

O femeie a trimis unui escroc sentimental pe care l-a cunoscut pe internet 90.000 de euro. Bărbatul de care s-a îndrăgostit se descria ca fiind „arătos, serios, cinstit şi gata să întemeieze o familie", însă era infractor.

Victima înşelăciunii este o femeie din Val Bormida, Italia. După ce l-a cunoscut pe bărbatul „arătos, serios, cinstit şi gata să întemeieze o familie", pe un site de întâlniri, s-a îndrăgostit de el şi a început să-l ajute financiar. Abil în construirea falsei poveşti de dragoste, potenţialul tată de familie era, de fapt, un infractor în vârstă de 35 de ani, dependent de droguri şi cu condamnări anterioare pentru escrocherii similare, inclusiv împotriva mamei sale şi a fratelui său invalid, care îl reclamaseră pentru extorcare de fonduri, şi a unei foste iubite care îl reclamase pentru violare de domiciliu, potrivit Mediafax.

După cunoştinţa pe internet, povestea a continuat la telefon, dar fără întâlniri în persoană, deoarece bărbatul găsea mereu scuze pentru a le evita. Bărbatul s-a folosit de "minciuni, şantaj psihologic şi înscenări reale" pentru a înşela victima, a declarat poliţia.

Potrivit carabinierilor din Calizzano (Savona), bărbatul în vârstă de 35 de ani, originar din Potenza şi rezident în Praia a Mare (Cosenza), nu a avut niciun fel de scrupule.

Prima dată îi ceruse femeii un împrumut pentru a face faţă unor dificultăţi financiare temporare şi ea nu a ezitat să-l ajute. Acea primă cerere a fost urmată însă de altele. Când femeia, după ce şi-a golit complet contul bancar, a încercat să se opună cererilor, bărbatul s-a prefăcut că a fost răpit de un şantajist şi a ameninţat-o, pretinzând că este persoana care îl şantaja. Femeia a cedat şi a cerut bani de la rude şi prieteni, apoi de la bănci, relatează La Repubblica.

Escrocul sentimental: „Mi-e dor de tine"

În cele din urmă, femeia a cerut ajutorul carabinierilor pentru a-ş ajuta iubitul. Numai că anchetatorii au înţeles imediat ce s-a întâmplat şi au reuşit să o convingă să depună plângere.

Cu puţin timp înainte de a fi arestat, în ciuda tuturor dovezilor, acesta a ridicat telefonul pentru ultima dată şi i-a scris „Mi-e dor de tine" femeii pe care o înşelase timp de doi ani şi jumătate prin telefon, făcând-o să creadă că vrea să se căsătorească cu ea şi să întemeieze o familie, şi de la care obţinuse 90.000 de euro în total.

Comenteaza