Finlanda și Suedia, tot mai aproape de aderarea la NATO. Reacția lui Vladimir Putin
- Scris de mediafax
- 16 Mai 2022, 16:38
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Preşedintele Vladimir Putin a declarat luni că Rusia nu are nicio problemă cu Finlanda şi Suedia, dar că extinderea infrastructurii militare pe teritoriul lor va necesita o reacţie din partea Moscovei, în contextul în care ţările nordice se apropie de aderarea la NATO.
Putin, vorbind la Moscova, la un summit al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), condusă de Rusia, a declarat că extinderea NATO a fost o problemă pentru Rusia şi că aceasta trebuie să analizeze cu atenţie ceea ce el a spus că sunt planurile alianţei militare conduse de SUA de a-şi spori influenţa globală, scrie Reuters.
Mai devreme, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Ryabkov, spunea că aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ar fi o "greşeală" cu "consecinţe profunde".
„Faptul că securitatea Suediei, ca şi cea a Finlandei de altfel, nu va fi întărită ca urmare a acestei decizii, este complet evident pentru noi", a declarat Ryabkov, potrivit TASS, citat de CNN: „Nivelul general de tensiune militară va creşte şi va exista mai puţină predictibilitate în această zonă. Este păcat că bunul simţ este sacrificat în favoarea unor idei fantomatice despre ce ar trebui făcut în situaţia actuală".
Duminică, guvernul finlandez şi-a semnalat intenţia de a se alătura NATO, lăsând în urmă decenii de neutralitate şi ignorând ameninţările ruseşti de represalii, în timp ce ţara nordică încearcă să îşi consolideze securitatea în contextul războiului în curs de desfăşurare din Ucraina.
Partidul de guvernământ din Suedia a declarat ulterior că va susţine, de asemenea, aderarea la alianţă.
Aderarea Finlandei la NATO - a cărei finalizare va dura probabil luni de zile - ar aduce alianţa militară americană la uşa Rusiei, întrucât cele două naţiuni au o graniţă comună de 1.335 de kilometri (830 de mile).