La 9 ani, cel mai bine plătit YouTuber din lume. Ce sumă amețitoare a câștigat într-un an

La 9 ani, cel mai bine plătit  YouTuber din lume. Ce sumă amețitoare a câștigat într-un an
| Foto: NewYorkPost

Băiețelul, care locuiește în Texas, a câștigat în ultimul an aproape 30 de milioane de dolari din YouTube.

Ryan Kaji și-a creat canalul de YouTube „Ryan`s World”, unde postează zilnic clipuri în care testează cele mai noi jucării. Totodată, transmite Digi24, băiatul a reușit să scoată o sumă estimată la 200 de milioane de dolari din jucării și îmbrăcăminte marcă proprie, inclusiv pijamale Mark&Spencer.

De asemenea, copilul a semnat un acord nedezvăluit încă, dar probabil de milioane de dolari, pentru propriul său serial de televiziune pe canalul Nickelodeon.

Kaji, care este descris ca un „influencer pentru copii”, a început să facă videoclipuri pe YouTube în martie 2015, după ce a urmărit alte canale cu recenzii pentru jucării.

Familia sa, care și-a schimbat adevăratul nume de familie, Guan, cu numele de scenă Kaji, deține în prezent nouă canale de YouTube. „Ryan`s World” este cel mai popular, cu 27,6 milioane de abonați.

Comenteaza