Mai multe statui ale lui Hristos au fost distruse în India de către hinduşi

Mai multe statui ale lui Hristos au fost distruse în India de către hinduşi
| Foto: RODNAE Productions / Pexels

Mai multe statui ale lui Iisus au fost distruse în urma atacurilor asupra comunităţii creştine din India pe fondul intoleranţei crescânde faţă de minoritatea creştină, mai multe evenimente de Crăciun fiind vizate de grupuri de hinduşi.

Sărbătorile festive au fost întrerupte, statuile lui Iisus au fost distruse şi sculpturi ale lui Moş Crăciun au fost arse într-o serie de atacuri asupra comunităţii creştine din India de Crăciun, potrivit The Guardian.

Pe fondul creşterii intoleranţei şi violenţei împotriva minorităţii creştine din India, care reprezintă aproximativ 2% din populaţia ţării, mai multe evenimente de Crăciun au fost vizate de grupuri de dreapta hinduse, care pretindeau că prin aceste festivităţii creştinii încearcă să-I convertească pe hinduşi.

În ultimii ani, creştinii s-au confruntat din ce în ce mai mult cu hărţuiri în preajma Crăciunului, dar anul acesta s-a înregistrat o creştere notabilă a atacurilor. În Agra, în Uttar Pradesh, membrii grupărilor hinduse au ars mai multe sculpturi ale lui Moş Crăciun în afara şcolilor aduse de misionari creştini şi i-au acuzat pe aceştia că folosesc sărbătorile pentru a atrage oamenii.

“Pe măsură ce se apropie luna decembrie, misionarii creştini devin activi în perioada Naşterii lui Iisus, a lui Moş Crăciun şi a Anului Nou. Ei ademenesc copiii făcându-l pe Moş Crăciun să le împartă cadouri şi să-i atragă spre creştinism” a declarat Ajju Chauhan, una dintre personalităţile hinduse care au condus protestul.

În Assam, doi hinduşi au intrat într-o biserică în noaptea de Crăciun şi au întrerupt slujba, cerând ca toţi hinduşii să părăsească biserica. “Să sărbătorească numai creştinii Crăciunul” a spus unul dintre băieţi. “Nu suntem de acord ca băieţii şi fetele hinduse să participe la evenimentul de Crăciun. Ne răneşte sentimentele. Se îmbracă frumos şi toată lumea cântă Crăciun fericit. Cum va supravieţui religia noastră?” a mai spus acesta după ce a fost arestat.

În statul Haryana, o serbare de Crăciun a fost întreruptă la o şcoală de către un grup de hinduşi pe motiv că “spală creierele copiilor” prin cântece de Crăciun şi învăţături din Biblie. Iar în Ambala, o statuie a lui Iisus a fost dărâmată, iar biserica a fost vandalizată.

Potrivit unui raport publicat în octombrie, au existat peste 300 de atacuri documentate asupra creştinilor din India în primele nouă luni ale anului 2021.

Comenteaza