Putin organizează o reuniune cu oficialii militari din Rusia. Ce le va transmite

Putin organizează o reuniune cu oficialii militari din Rusia. Ce le va transmite
| Foto: digi24.ro

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va organiza miercuri o reuniune cu oficiali militari, pentru analizarea activităţilor din 2022 şi fixarea obiectivelor pentru anul 2023, anunţă Kremlinul, conform cotidianului Le Monde.

"Vladimir Putin va organiza o reuniune în format extins a Ministerului Apărării. Vor fi prezentate activităţile forţelor armate ruse din 2022 şi vor fi definite sarcinile pentru anul viitor", a transmis marţi Preşedinţia Rusiei.

Acesta s-a deplasat luni la Minsk, unde a pledat pentru intensificarea relaţiilor cu Belarusul. Liderul de la Kremlin a precizat că armata rusă efectuează exerciţii militare pe teritoriul Belarusului în cadrul eforturilor de menţinere a "securităţii ambelor ţări". "Aceste măsuri sunt necesare din cauza situaţiei tensionate de la frontierele externe ale Uniunii Rusia-Belarus", a afirmat Vladimir Putin, potrivit CNN, cu ocazia întrevederii cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko.

Cei doi lideri au evitat să facă referiri directe la războiul din Ucraina, deşi analiştii occidentali cred că Putin vrea intensificarea rolului Belarusului în războiul pe care Moscova îl numeşte "operaţiune militară specială".

Administraţia de la Minsk a permis armatei ruse să lanseze atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul Belarusului. Marţi, Vladimir Putin a afirmat că situaţia este "extrem de complicată" în regiunile din sud-estul Ucrainei anexate de Rusia în septembrie - Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson. Armata rusă nu deţine în totalitate controlul asupra acestor regiuni.

Etichete
Comenteaza