Record de caniculă în Marea Britanie. Azi ar putea avea cea mai călduroasă zi din istorie
- Scris de Agerpres
- 18 Iul 2022, 12:23
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Marea Britanie s-ar putea confrunta luni cu cea mai călduroasă zi din istoria înregistrărilor meteorologice din această ţară, fiind prognozate în premieră temperaturi maxime de 40 de grade Celsius. Companiile feroviare şi-au suspendat unele servicii, iar autorităţile sanitare au mobilizat mai multe ambulanţe, informează Reuters.
Mare parte din Europa se confruntă cu un val de căldură care a adus temperaturi de peste 40 de grade Celsius în unele regiuni şi incendii de vegetaţie ce fac ravagii în zonele rurale afectate de secetă din Portugalia, Spania şi Franţa.
Guvernul Marii Britanii a declanşat o alertă de "urgenţă naţională" în timp ce, potrivit prognozelor, temperaturile ar putea depăşi luni şi marţi valoarea maximă record de 38,7 grade Celsius înregistrată la Grădina Botanică a Universităţii Cambridge în 2019.
"Avem 48 de ore dificile", a declarat pentru BBC Kit Malthouse, ministru responsabil de coordonarea guvernamentală.
Reţeaua de metrou din Londra a impus restricţii temporare de viteză pentru zilele de luni şi marţi şi a solicitat navetiştilor să călătorească numai dacă acest lucru este esenţial.
Reţeaua feroviară naţională a îndemnat pasagerii să rămână acasă şi a anunţat că unele servicii - inclusiv pe o rută importantă între nord-estul Angliei şi Londra - nu vor funcţiona în anumite perioade ale zilei de marţi.
Jake Kelly de la Network Rail a declarat că speră ca funcţionarea normală a serviciilor de transport să fie reluată miercuri, când se prognozează o scădere a temperaturilor, însă acest lucru va depinde de "daunele pe care le produce vremea la nivelul infrastructurii în următoarele două zile".
Unele şcoli urmează să se închidă luni mai devreme decât de obicei.
Agenţia britanică pentru securitate sanitară (UKHSA) a ridicat alerta de caniculă la nivelul 4, valabilă pentru Anglia în zilele luni şi marţi.
Biroul de meteorologie al Marii Britanii defineşte o alertă de nivel 4 drept o urgenţă naţională, aceasta fiind utilizată atunci când un val de căldură "este atât de grav şi/sau prelungit încât efectele sale se extind în afara sistemului sanitar şi de asistenţă socială. La acest nivel, pot apărea îmbolnăvire şi deces în rândul celor sănătoşi, nu doar la grupurile cu risc ridicat".
Met Office a precizat că vor fi necesare schimbări "substanţiale" în modul de lucru şi în practicile zilnice, adăugând că există un risc ridicat de apariţie a unor defecţiuni la nivelul sistemelor şi echipamentelor sensibile la căldură, ceea ce poate duce la întreruperi de curent, de apă sau de servicii telefonice mobile.
Malthouse a declarat că guvernul este pregătit pentru vremea extremă şi va căuta să înveţe de pe urma acestor fenomene. "Trebuie cu siguranţă să adaptăm modul în care construim clădiri, modul în care funcţionăm şi gândim o parte din infrastructură în lumina a ceea ce pare a fi o frecvenţă tot mai mare a evenimentelor de acest fel", a declarat el pentru BBC Radio.