Românii din Marea Britanie mai au 28 de zile la dispoziţie pentru a solicita statutul de rezident

Românii din Marea Britanie mai au 28 de zile la dispoziţie pentru a solicita statutul de rezident
| Foto: Fodors Travel Guide

Autoritățile britanice pentru imigrație vor începe să trimită cetățenilor UE care locuiesc în Regatul Unit o notificare că mai au 28 de zile pentru a face cerere pentru permis de ședere în Regatul Unit, a anunțat guvernul de la Londra, citat de BBC.

Inițial, termenul limită pentru acest lucru era 30 iunie. Totuși, Ministerul de Interne va permite celor care au o scuză rezonabilă pentru întârziere să trimită aplicația pentru permis de ședere fără limită de timp. Aproximativ 5,6 milioane de cetățeni ai Spațiului Economic European și persoanele aflate în întreținerea lor au solicitat statut de rezidență. Dar există în jur de 400.000 de cazuri nesoluționate, iar linia telefonică de asistență pusă la dispoziție de guvern primește mii de apeluri pe zi.

După Brexit, pentru cetățenii UE și ai SEE care locuiesc în Marea Britanie a fost introdus statutul de rezidență. Acesta le permite oamenilor să-și păstreze aceleași drepturi de ședere, călătorie, angajare și acces la asistență medicală și beneficii. Țările ai căror cetățeni au înregistrat cel mai mare număr de cereri sunt Polonia (975.000) și România (918.000).

Ministrul imigrației, Kevin Foster, a spus că nicio persoană a cărei cerere nu a fost soluționată până la termenul limită de săptămâna viitoare nu va pierde aceste drepturi. El a adăugat că oficialii din domeniul imigrației vor începe să emită notificări cu termen de 28 de zile oamenilor, sfătuindu-i să solicite statutul de rezident. Grupurile pentru protecția migranților și-au exprimat îngrijorarea că printre cei care nu au depus cererea sunt copiii.

Dar Foster a spus că nu va exista o limită de timp dacă cei care nu au depus cererea au motive întemeiate. El a dat exemplul studenților care ar putea descoperi, când se înscriu pentru prima dată la universitate, că nu au statut de rezident.

În viitor nimeni nu va putea cere ajutor social, nu se va putea angaja sau primi locuință cu chirie fără statutul de rezident. Oficialul a mai spus că Ministerul de Interne „a schimbat recomandările” către autoritățile de frontieră după ce au apărut relatări că unii cetățeni ai UE au fost reținuți pentru perioade lungi de timp la graniță luna trecută, deoarece nu aveau permis de ședere și de muncă în Marea Britanie.

Comenteaza