Rezervor cu acid azotic de la un combinat chimic, bombardat în Ucraina. Mesaj de avertizare pentru "nor toxic"

Rezervor cu acid azotic de la un combinat chimic, bombardat în Ucraina. Mesaj de avertizare pentru "nor toxic"

Un combinat chimic de la Severodonețk a fost bombardat marţi în operaţiunea militară declanşată de Vladimir Putin în Ucraina. Autoritățile ucrainene le-a cerut locuitorilor să nu-și părăsească adăposturile până nu se dispersează norul toxic.

Un combinat chimic din Severodonețk a fost bombardat, anunță mai mulți oficiali ucraineni. Potrivit Kyiv Independent, patru persoane și-au pierdut viața în urma atacului aerian.

Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Lugansk, a afirmat că rușii au lovit „un rezervor cu acid azotic de la un combinat chimic” și le-a cerut locuitorilor din zonă să nu-și părăsească adăposturile până nu se dispersează norul toxic.

„Acidul azotic este periculos dacă este inhalat, înghițit și în contact cu pielea. Nu ieşi din adăposturi!” a transmis guvernatorul regiunii Lugansk.

Anton Gerașcenko, consilier al ministrului de Interne de la Kiev, a postat un mesaj asemănător pe Telegram, alături de o imagine cu un nor mare de fum toxic.

Comenteaza