Rușii dau un nou ultimatum: "Vă predați sau muriți!". Zelenski ia în considerare oprirea negocierilor cu Putin
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Apr 2022, 09:06
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Bombardamentele rușilor din Ucraina nu se opresc de 53 de zile, iar acum armata lui Putin țintește civilii.
Orașul Harkov a fost puternic bombardat. Rușii au atacat și o uzină militară aflată la periferia Kievului, iar duminică noi explozii s-au auzit în capitală. Anterior, anunțaseră că vor ținti din nou zone din nordul țării, din cauza atacului ucrainean asupra navei amiral a Moscovei.
Un om a murit și mai mulți au fost răniți. Lovituri au avut loc și în vestul Ucrainei, în zona orașului Liov. Potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Națiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de când a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite.
ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranță, mult mai mare. Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum forțelor ucrainene care încă luptă în orașul asediat Mariupol să depună armele până duminică dimineață. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”, negocierile cu Rusia se opresc.
Ministerul rus al Apărării a publicat imagini care arată zeci de bărbați îmbrăcați în uniforme de Marină, despre care a spus că ar fi chiar echipajul crucișătorului Moscova. Ei s-au întâlnit la Sevastopol cu șeful Marinei Ruse, care le-a spus că vor rămâne în continuare în cadrul forțelor navale, deși nu mai au un vapor. Acestea sunt primele imagini în care pot fi văzuţi presupuşi membri ai echipajului crucişătorului Moskva, scufundat joi, scrie BBC.
Rusia anunță că unitățile sale de apărare aeriană au doborât un avion militar ucrainean care ar fi transportat arme trimise de țările occidentale.
Aeronava ar fi fost țintită și distrusă în afara orașului Odesa, aflat în sud-vestul țării. Informația nu a fost confirnată de autoritățile de la Kiev, potrivit digi24.ro.