Serghei Lavrov: „Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au ajuns în impas”

Serghei Lavrov: „Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au ajuns în impas”
| Foto: zf.ro

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că negocierile cu Ucraina ''trenează'' şi că nu a primit încă un răspuns din partea Kievului asupra propunerilor formulate de Rusia cu cinci zile în urmă, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Şeful diplomaţiei ruse s-a declarat de asemenea sceptic cu privire la dorinţa liderilor ucraineni de a continua aceste negocieri. ''Mi se pare straniu când aud în fiecare zi declaraţii (...), inclusiv ale preşedintelui (ucrainean Volodimir Zelenski) şi ale consilierilor săi, care lasă impresia că nu au deloc nevoie de aceste negocieri'', a mai spus Lavrov, vorbind la Moscova la o conferinţă de presă comună cu omologul său kazah Muhtar Tleuberdi.

Totuşi, negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a anunţat pe Telegram că a avut chiar în aceeaşi zi noi discuţii cu negociatorul-şef ucrainean David Arahamia, fără a da detalii.

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, iar aceste garanţii să nu acopere şi peninsula Crimeea. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova a fost negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei anexate de Rusia.

Între timp, potrivit Rusiei, un nou document primit din partea Ucrainei nu mai conţine propunerea privind excluderea Crimeii din garanţiile de securitate, iar Moscova a acuzat Kievul de inconsecvenţă pentru că a revenit asupra acestei propuneri, dar şi asupra altora formulate la Istanbul, ministrul Lavrov considerând că aceste schimbări sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Prin urmare, Rusia a prezentat săptămâna aceasta Ucrainei un document cu un nou set de propuneri, pe care nu le-a făcut publice, document despre care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că nu l-a primit.

Întrebat vineri la conferinţa de presă despre declaraţia lui Zelenski, ministrul de externe rus a răspuns: ''Nu sunt eu cel care să poată judeca cât de bine este el informat asupra situaţiei, dar aceasta ilustrează unde se află procesul numit ''negocieri”.

Comenteaza