Tensiuni mari în Rusia! Putin s-a răstit la vicepremier: „De ce faci pe prostul?!”
- Scris de mediafax
- 12 Ian 2023, 15:05
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Vladimir Putin a părut că îşi iese din fire şi şi-a umilit public vicepremierul. Liderul rus şi-a aratat în mod public, pentru prima dată, furia faţă de situaţia economică dificilă a Rusiei ce se află sub sancţiuni ca urmare a invaziei din Ucraina.
Preşedintele rus l-a criticat pe Denis Manturov, vicepremier şi ministru al Comerţului şi Industriei, în cadrul unei videoconferinţe guvernamentale, pentru că nu a reuşit să achiziţioneze avioane militare şi civile.
El l-a acuzat pe vicepremier că "face pe prostul". Conform mai multor publicaţii, Denis Manturov s-ar fi dus în vacanţă în Turcia, ţară membră NATO, de Anul Nou.
Liderul de la Kremlin îl întrerupe pe Denis Manturov ce înşiră "o listă de realizări" şi spune ironic că ministrul "are totul pregătit, dar niciun contract".
Putin spune, după aceea, că mai bine ministrul ar încheia conferinţa, deoarece el ştie de la directori că nu există contracte semnate şi îl întrebă pe un ton dur pe Denis Manturov de ce "face pe prostul".