Un satelit scăpat de sub control se îndreaptă spre Pământ. Nu se știe unde vor cădea resturile
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Feb 2024, 14:22
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Un satelit care nu mai este sub control este aşteptat să intre miercuri în atmosferă şi să cadă pe Pământ, la aproape 30 de ani de la lansarea sa.
Este de aşteptat ca satelitul, cunoscut sub numele de ERS-2, să se spargă în bucăţi la reintrarea în atmosferă, iar majoritatea vor arde. Deoarece reintrarea este "naturală" - cu alte cuvinte, nu este controlată de oameni - este imposibil de prezis exact când şi unde se va produce, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
Însă, pe măsură ce se apropie momentul, agenţia este capabilă să spună cu mai multă precizie ce se va întâmpla. Luni, aceasta a publicat cea mai recentă prognoză, estimând că satelitul va reintra în atmosfera Pământului miercuri, la ora 13:14 (ora României). Există o fereastră de incertitudine din cauza activităţii solare imprevizibile, ceea ce înseamnă că reintrarea în atmosferă ar putea avea loc cu până la 15 ore înainte sau după ora prevăzută, scrie SkyNews, citat de News.ro.
Fotografii ale satelitului care se prăbuşeşte spre atmosferă au fost publicate luni de ESA. Imaginile au fost realizate între 14 ianuarie şi 3 februarie, când ERS-2 se afla încă la o altitudine de peste 300 km. În prezent, se află la o altitudine de aproximativ 200 km şi coboară cu peste 10 km pe zi, viteza de coborâre crescând rapid.
Când va ajunge la aproximativ 80 km, va începe să se spargă şi apoi va arde. Unele fragmente ar putea ajunge pe Pământ, a precizat ESA, dar cel mai probabil vor cădea în ocean. "Riscurile asociate cu reintrarea în atmosferă a sateliţilor sunt foarte scăzute", spune ESA cu privire la reintrarea în atmosferă a ERS-2.
Niciunul dintre aceste fragmente nu va conţine substanţe toxice sau radioactive, a precizat agenţia. Satelitul ERS-2 a fost lansat în 1995.