Fără permis și cu alcoolemie de peste 1 la mie: Bărbat din Cluj, depistat în trafic
- Scris de Nicu Mitrea
- 21 Mai 2025, 17:23
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat de 67 de ani din comuna Dăbâca a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins conducând beat și fără permis.
La data de 21 mai, polițiștii din Apahida au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Dăbâca, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.
"Conform cercetărilor, la data de 19 mai a.c., în jurul orei 21:30, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Varianta Apahida–Vâlcele, deși avea permisul de conducere anulat din data de 30 ianuarie 2023", a transmis IPJ Cluj.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă.