Florin Gliga: „Socialismul se termină când se termină banii altora!” Acest aforism al lui Margaret Thatcher va fi întotdeauna valabil!

Modelul economico-social al României din ultimii 35 de ani seamănă, într-un fel, cu cel al Italiei din a doua jumătate a secolului XX:

- O economie în creștere constantă;
- Inițiativa privată în plină dezvoltare;
- Un stat acaparat și demantelat de grupuri de interese care acționează la nivel național sau local.
Puținele exemple de guvernare în interesul comunității au dus la o creștere reală și la desprinderea de pluton a acelor zone.

Nu există reformă și reglementare în interesul cetățeanului atâta timp cât sarcinile de reformă sunt încărcate pe umerii inițiativei private, iar aceasta este pusă să plătească pentru lipsa de reformă instituțională!

Inevitabil, suprareglementarea și îngrădirea cu sarcini fiscale tot mai împovărătoare (și nu mă refer aici la cotele de impunere, ci la metodele de exercițiu) vor duce la o inhibare a inițiativei private — cea care a dus și menține, totuși, economia României acolo unde este astăzi.

Reglementări avem în legislație pentru orice (chiar și pentru toate cele considerate a fi ilegalități făcute de unii antreprenori), însă tratarea și utilizarea lor de către instituțiile statului au fost selective și, nu de puține ori, disproporționate!

Noi ce facem?

Găsim ca rezolvare să punem antreprenorul să fie „paznicul statului”. Să punem antreprenorul să garanteze cu viața și cu averea pentru riscul de piață pe care, de multe ori, tot statul l-a indus.Nu am o problemă neapărat cu nivelul taxării, deoarece acesta poate diferi de la o filozofie de guvernare la alta... dar da, am o problemă cu felul în care se consideră că trebuie implementată așa-zisa reformă!

Reforma presupune atât reglementare, cât și metodă și mecanisme. Reglementare avem... deci ce trebuie să reformăm?

Deși este clar, subiectul rămâne tabu!