Hoţii din Floreşti fură cărucioarele copiilor ziua în amiaza mare. S-au săturat de biciclete?

Hoţii din Floreşti fură cărucioarele copiilor ziua în amiaza mare. S-au săturat de biciclete?

Deşi Clujul câştigă tot mai multe stele şi la capitolul siguranţă, hoţii au destulă treabă atât în oraş, cât şi în comuna Floreşti. De la biciclete, au trecut la cărucioare. 

Hoţii din Floreşti fură cărucioarele copiilor ziua în amiaza mare. S-au săturat de biciclete?"Bună ziua, azi în jurul orei 10:00 s-a furat un cărucior pe Eroilor 23!! Se va lua legatura cu poliţia, sunt camere! Să vă fie ruşine dacă vă pretaţi la aşa ceva", a scris miercuri o mămică din Floreşti pe grupul de Facebook Trăiesc în Floreşti - Cluj.  

Printre cei care au comentat postarea sunt oameni  care spun că de multe ori interfoanele nu funcționează, iar ușile scărilor rămân deschise, astfel, tot ce e acolo devine "pradă uşoară" pentru hoţi. "Verificați tot timpul!".

"Și mie mi-au furat căruciorul de pe Florilor 284... fără forțare la ușă... simplu și rapid în 2 min. a și ieșit cu el. L-am văzut pe cameră, dar poliția nu are timp să caute un cărucior", scrie o altă mămică pe grupul comunei clujene. 

Alţi floreşteni spun că ar fi bun un sistem anti furt şi la cărucioare, ca şi cel de la biciclete, legate pur şi simplu de balustrade. 

"Eu nu aş lăsa nimic în scara blocului, din motive evidente, dar pentru cei care lasa, nu ar fi de folos un antifurt pentru bicicleta, cu care să legaţi căruciorul de o balustradă, sau ceva de genul? Noi am cumpărat unul, pentru când mergem undeva şi suntem obligaţi să lăsăm căruciorul afară gen o jumătate de oră, putem securiza atat landoul, cât şi scheletul, de o balustradă" este propunerea celor au învăţat cum să se ferească de hoţii din Floreşti. 

Alţi locuitori din Floreşti spun că au văzut cărucioare aruncate în cartierul Cetatea Fetei: "Eu mereu găsesc cărucioare de copii în stare foarte bună abandonate, aruncate prin câte-o râpă, în zona cartierului Cetatea Fetei. Bănuiesc că cineva le ia ca sa aibă cu ce-și căra „prada”, după care le aruncă."

Comenteaza